Filip Georgescu
Filip Georgescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.53 Filip Georgescu - pledoarie pentru dezvoltarea sectorului zootehnic;

 

Domnul Filip Georgescu:

Fiecare dintre noi ştim că, în momentul de faţă, agricultura reprezintă un important domeniu de activitate care, punând în valoare posibilităţile de care dispune, dar şi cu ajutorul susţinut al statului şi al Uniunii Europene, poate asigura necesarul de produse agroalimentare, şi, prin aceasta, securitatea alimentară a populaţiei şi, nu în ultimul rând, poate ajuta la înlăturarea efectelor crizei economice care nu se mai termină.

După cum am mai spus de la această tribună agricultura noastră continuă să fie dezorganizată, suprafaţa agricolă este fărâmiţată, iar producţia de cereale este foarte redusă în comparaţie cu celelalte ţări europene. Aşa se face că o mare parte din necesarul de produse agroalimentare se importă, ceea ce duce an de an la mărirea datoriei externe a ţării.

În anul 2010, potrivit datelor puse la dispoziţie de ministerul de resort, carnea de porc proaspătă sau refrigerată, de exemplu, deţine primul loc în privinţa importurilor, valoarea cantităţilor importate ridicându-se la 275 milioane de euro. De asemenea, este deficitară şi balanţa comercială la lactate. În anul de referinţă am exportat produse lactate în valoare de 40 de milioane de euro, dar am făcut importuri de asemenea produse în valoare de 160 de milioane de euro. În context, trebuie menţionat faptul că efectivele de bovine din ţara noastră au scăzut de la 1.713.000 capete în anul 2004, la aproximativ 1.300.000 în anul 2010. Este cea mai drastică scădere a numărului de vaci cu lapte din ultima perioadă. Aceasta datorită lipsei unor politici coerente în domeniul zootehniei, dar şi eliminării subvenţiilor din acest sector vital al agriculturii. Cunoscut drept "mineritul de suprafaţă" al zootehniei, sectorul creşterii bovinelor reprezintă o problemă majoră a agriculturii româneşti. Se constată că, din anul 1990 încoace, producţia de lapte este în continuă scădere. Aceasta deoarece la ora actuală în România peste 60% din ferme sunt ferme mici, de 1-2 capete, iar numai 20% din producţia de lapte ajunge în fabricile de procesare, restul rămânând în ferme. Chiar dacă, în ultima perioadă, numărul fermelor de 20-30 de capete de animale este în creştere, totuşi lipseşte o viziune clară în dezvoltarea acestui important sector. Din nefericire, ca peste tot în ţară, se constată şi aici anumite divergenţe: procesatorii vor să achiziţioneze laptele cât mai ieftin, fermierii, la rândul lor, doresc un profit cât mai mare, iar comercianţii vor câştiguri pe măsură. Aşa se face că, de la circa 1 leu costul laptelui la producător, în raftul magazinelor preţul ajunge la circa 4 lei. Deci, se observă că preţul acestui produs este ridicat de către cei care se ocupă de procesarea, ambalarea şi vânzarea laptelui.

Având în vedere că produsele lactate sunt foarte căutate, este imperios necesar să existe o organizare cât mai riguroasă în domeniu, şi, în acelaşi timp, ministerul de resort să aibă o viziune şi o strategie pe termen mediu şi lung privind producţia şi procesarea laptelui, măsuri care să ducă la uniformizarea producţiei de lapte pe tot timpul anului şi la stabilirea unui preţ constant pe parcursul anului. Prin noua strategie, Ministerul Agriculturii are datoria să stabilească o colaborare strânsă cu băncile comerciale pentru susţinerea fermelor agricole în general şi a fermelor zootehnice în special. Creditele acordate de băncile comerciale trebuie să aibă o dobândă cât mai mică, pentru stimularea dezvoltării acestui sector, adică să aibă condiţii de susţinere egale cu ţările din Uniunea Europeană. Aceasta presupune ca agricultura să obţină un procent cât mai ridicat din produsul intern brut.

Ca specialist în domeniul agriculturii, vă pot spune că până în anul 1989 acest sector important al economiei româneşti a beneficiat de credite bancare suficiente. După anul amintit, creditul bancar a ajuns să reprezinte în prezent doar 2-3% din PIB.

Pentru dezvoltarea sectorului zootehnic, a agriculturii româneşti în general, trebuie să lăsăm instituţiile de specialitate să decidă, în cunoştinţă de cauză şi în concordanţă cu interesul naţional, necesarul de fonduri pentru revigorarea tuturor sectoarelor din agricultura românească. Numai aşa se poate ajunge la practicarea unei agriculturi moderne, competitivă la nivel european.