Parliamentary debates

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Descentralizarea nu mai suportă amânare!"

Puţini îşi mai amintesc că, încă de la legiferarea Legii nr.69 din anul 1991 a administraţiei publice locale, unul dintre dezideratele majore ale legiuitorului a fost acela de a transfera competenţele administrative la nivel local, acolo unde cetăţenii sunt cel mai aproape de centrul de decizie.

A trecut mai bine de un deceniu şi descentralizarea a rămas doar un deziderat. În anul 2001, Legea nr.215 a introdus ca principii transferul de competenţe la nivel local, însă acest transfer nu s-a realizat şi din punct de vedere financiar. Finanţele publice şi bugetele locale au rămas în continuare tributare centrului, adică bunăvoinţei Guvernului, care în funcţie de culoarea sa politică s-a dovedit mai prieten sau nu cu unele administraţii locale.

Mai mult, procesul de preaderare şi cel de integrare, demarat după anul 2007, a demonstrat mai bine ca niciodată că descentralizarea a fost inamicul numărul unu al realizării unor proiecte ample de infrastructură locală, prin accesarea fondurilor europene.

E drept că sunt şi administraţii locale care au profitat din plin de generozitatea fondurilor europene, însă în cea mai mare parte aceste administraţii sunt şi cele care dispun de finanţe publice consistente, necesare cofinanţării unor astfel de proiecte.

Să nu încercăm nici măcar să ne prefacem că nu observăm faptul că administraţiile publice locale din România nu sunt caracterizate de performanţă în administrarea finanţelor locale şi în capacitatea lor de a atrage fonduri structurale. Să nu ne prefacem că nu observăm că structura centralizată a administraţiei publice din România este la fel de nemodernizată ca în urmă cu două decenii.

Parcă în ciuda acestei situaţii, primele trei legislaturi ale Parlamentului României s-au remarcat printr-o şi mai mare fărâmiţare a administraţiei publice locale. Sub pretexte istorice, de cele mai multe ori inventate prin legi, sate sau cătune au fost transformate în comune, comune în oraşe şi oraşe în municipii.

Considerentele eficienţei şi performanţei administrative nici măcar nu au fost prinse în calcul. Şi stăm astăzi şi ne întrebăm de ce şi cum se face că anumite administraţii locale din ţară nu au resursele necesare să plătească nici măcar factura de electricitate a primăriei, dar apoi să mai realizeze şi proiecte de interes local!

Altele, în schimb, foarte bogate datorită unor circumstanţe geografice şi industriale, risipesc fără jenă banul public, ştiind cu siguranţă că pentru echilibrarea bugetului va veni, mai devreme sau mai târziu Guvernul şi le va salva.

Este greu de crezut că într-o astfel de stare de lucruri şi în contextul în care servicii publice precum sănătatea, educaţia sau cultura trec în sarcina acestor administraţii, România va avea măcar şansa de a se moderniza!

Cine nu înţelege afirmaţiile mele înseamnă că nu a mai ieşit din Palatul Parlamentului şi nici nu a mai avut curajul de a umbla prin ţară, prin satele şi comunele României.

Puţini ştiu, din păcate, că în satele şi comunele României trăieşte mai bine de jumătate din populaţia ţării noastre şi că vocea românilor din ţară, arareori se aude până la Bucureşti.

Pentru aceasta avem nevoie de descentralizare! Pentru ca cetăţeanul să aibă decizia lângă el şi să o poată trage la răspundere de fiecare dată când aceasta nu este în consonanţă cu interesul său. Avem nevoie de o reevaluare a optimalităţii divizării teritoriului naţional în mii şi mii de administraţii locale. În mii şi mii de centre de funcţionari care fie se suprapun din punct de vedere al atribuţiilor, fie nu au competenţele pentru a răspunde unor probleme locale, urgente ale cetăţenilor.

De prea multe ori discursul naţionalist şi ultranaţionalist a dăunat reformei reale a administraţiei publice locale. De prea multe ori luăm ca exemplu landurile germane sau organizarea administrativă a Elveţiei, dar de prea puţine ori ne-am concentrat atenţia asupra motivului pentru care acestea sunt un exemplu de eficienţă: motivul descentralizarea reală.

Prea mulţi politruci vorbesc astăzi despre descentralizare, însă doar ca speech electoral, fără să îşi dorească în realitate acest lucru. Pentru ei statu-quo-ul este mult mai profitabil, pentru că o modernizare a României înseamnă pericole electorale pentru domniile lor.

Îmi doresc ca descentralizarea să treacă de la vorbe la fapte în cel mai scurt timp, iar românii şi România să simtă dulcele gust al modernizării.