Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.201/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Adrian Valentin Iliescu - declaraţie intitulată "Război total împotriva feudalilor sănătăţii"; | ![]() |
||
|
Domnul Adrian Valentin Iliescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Război total împotriva feudalilor sănătăţii." Situaţia gravă în care se află sistemul sanitar din România are multiple cauze: subfinanţarea cronică a sistemului de mai mulţi ani, managementul defectuos al multor unităţi sanitare chiar cu accente de folosire nejudicioasă şi chiar ilegală a banului public şi a contribuţiilor asiguraţilor. Pentru prima dată după 16 ani de la revoluţie, un ministru al sănătăţii - domnul Eugen Nicolăescu, decide efectuarea unor controale în 148 de spitale cu datorii. Concluziile controalelor sunt devastatoare: încălcarea flagrantă a legii în administrarea spitalelor atât la nivelul unor directori cât şi la nivelul unor comisii de administraţie, multe contracte încheiate în defavoarea spitalelor, evident cu suspiciunea încasării unor foloase de către cei care le-au încheiat, folosirea nejudicioasă a banului public, neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin lege pentru supravegherea calităţii actului medical. O concluzie se desprinde cu certitudine: oricât de multe resurse financiare s-ar fi alocat pentru sănătate, la lăcomia şi la dispreţul faţă de lege al unor directori de spitale din România, tot ar fi fost prea puţin pentru a asigura un act medical corespunzător nevoilor populaţiei. Spre disperarea celor care, uitând de jurământul lui Hipocrat, şi-au construit averi uriaşe prin jefuirea sistematică şi fără ruşine a banului public destinat sănătăţii, ministrul Eugen Nicolăescu a luat şi măsurile care se impun: a procedat la demiterea a 15 directori de spitale şi la înlocuirea a 24 de consilii de administraţie. Această analiză a vizat nu numai legalitatea dar şi eficienţa cu care s-au consumat fondurile publice, pentru că eficienţa scăzută reduce accesul pacienţilor la servicii medicale. S-au întâlnit cazuri în care consiliile de administraţie nu s-au întrunit decât o dată la doi ani, deşi trebuiau să se întâlnească lunar. Banii pentru aceste consilii s-au încasat însă lună de lună. S-au constatat cazuri de abuz în serviciu, fals, uz de fals, fapte pentru care cei responsabili vor fi deferiţi organelor abilitate. S-au mai constatat că există datorii ale spitalelor peste indicatori, există cazuri de angajare a şefilor de secţie peste limita de vârstă, nereguli în activitatea de cercetare, lipsa subcontractelor cu şefii de secţii şi multe alte probleme generatoare de pierderi importante financiare pentru sistem. Toate aceste probleme există de multă vreme. Sub protecţia politică şi a instituţiilor statului, în condiţiile în care mulţi români mureau cu zile din lipsa unor condiţii elementare pentru realizarea actului medical, aceşti feudali ai sănătăţii făceau averi uriaşe prin administrarea spitalelor. Cine sunt astăzi cei mai vehemenţi contestatari ai reformei sistemului de sănătate? Tocmai aceşti profitori care au uitat ceea ce înseamnă să ai obraz, să ai ruşine şi respect faţă de lege. Lucrurile nu mai pot continua aşa. Vă mulţumesc. |



