Parliamentary debates

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"Palme d'Or pe chipuri meschine"

În copilărie am avut în bunicul dinspre tată pe cel mai bun prieten. Era camaradul, sfătuitorul, învăţătorul sau modelul de urmat în viaţă, după caz.

Timpul a trecut, viaţa şi-a urmat cursul, bunicul a plecat puţin. Au rămas părinţii mei, oameni harnici şi de ispravă, pe care îi respecta întreaga comunitate în care trăiam atunci. Deşi munceau mult, în puţinul timp liber pe care îl aveau nu ezitau să mă îndrume pe un drum adevărat în viaţă. Le mulţumesc în fiecare zi pentru asta.

M-am străduit la rândul meu să-mi sfătuiesc copilul cu grijă părintească. Prin cariera didactică pe are am urmat-o, am fost mereu aproape de tineri. O întrecere continuă de a te ridica la pretenţiile lor, încercând să faci cât mai puţine greşeli.

Faptul că eşti într-o permanentă competiţie cu tine însuţi te face mai atent la faptele tale. Şi asta e bine.

După '89, copiii şi tinerii au avut tot mai puţine modele de urmat. Hoţi, prostituate, proxeneţi, violatori, criminali, manelişti, fripturişti, tiriplici, manechine, fotbaliatori, într-un cuvânt, o faună de succes a invadat ziarele şi televiziunile.

Politicienii noi, continuatori ai practicilor vechi, s-au perindat la putere şi în opoziţie. Iar şi iar, cam tot aceleaşi chipuri până astăzi. România a trecut prin chinuri teribile, transformând multe personaje necunoscute şi puţin valoroase în nomenclatura tranziţiei, infatuată, nesătulă şi incapabilă să-şi reprezinte electoratul.

Românii, sătui de promisiunile neonorate, au emigrat în "disperare", adoptând modele externe pentru a-şi defini reuşita şi succesul în viaţă. Oameni valoroşi, demni şi performanţi au găsit spaţiu de exprimare nesemnificativ în mass-media.

Aşa şi acest domn Mungiu, care, enervat, şicanat şi persiflat de unii corifei ai creaţiei de film din ţară, trage o palmă de aur tuturor incapabililor care conduc cu diletantism domenii vitale ale economiei şi culturii. Succesul talentatului domn Mungiu smulge ropote de aplauze la Cannes, minute în şir, pentru România, tocmai de la cei care au fost inventatorii modelelor de urmat.

Aşadar, adevăraţii hălăduie hai-hui prin lume, devenind modele pentru alţii şi mai rar pentru copiii noştri.

Politicienii, alcătuind un personaj grotesc, cam ca Dorel prostănacul, şmecherul din reclama la coniac, se agată cu disperare de putere, de privilegii, într-un dispreţ total faţă de români şi faţă de propriul eşec politic.

Ei, şi uite aşa, mă aştept ca fata mea, proaspăt absolventă, să mă întrebe, zilele următoare: vă mişcaţi şi voi mai cu talent pentru ţară sau noi, tinerii, ne retragem în marea Europă unită şi vă lăsăm naibii singuri acasă?!