Parliamentary debates

Domnul Culiţă Tărâţă:

S-au împlinit 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, primul pas trainic spre unitatea românilor de pretutindeni, care avea să devină actul nostru de căpătâi, ca popor, ca naţiune liberă, independentă, stăpână pe destinele sale. Ideea de unitate, care încolţise în inimile înaintaşilor noştri cu sute de ani în urmă şi care făcuse primii paşi vremelnici, dar dătători de speranţe, în vremea marelui domnitor Mihai Viteazul, avea să pătrundă puternic în inimile şi conştiinţa moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor în furtunosul an revoluţionar 1848, iar un deceniu mai târziu să se şi înfăptuiască prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Unirea de la 1859 n-a fost deloc un act festiv, ci o luptă acerbă pe plan politic şi diplomatic, pe care marii patrioţi ai vremii au dus-o împotriva tuturor opreliştilor ridicate de cele trei mari imperii, dar şi de alte state occidentale.

Hotărâţi să nu piardă un asemenea moment istoric, dând dovadă de o mare perspicacitate şi de o voinţă nestrămutată, iluştrii noştri înaintaşi au realizat Unirea prin alegerea aceluiaşi domn, Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

Perioada imediat următoare unirii a constituit o bătălie crâncenă pentru recunoaşterea tânărului stat român, ca şi lupta pentru modernizarea acestuia, pe care Cuza, ajutat de cel mai înţelept şi devotat sfetnic al său, Mihail Kogălniceanu şi de alţi unionişti, le-a câştigat în mod eroic.

În cadrul planului de dezvoltare generală şi de făurire a României moderne, s-a constituit primul Parlament unic, în locul celor două Adunări, s-a elaborat şi adoptat prima Constituţie românească şi s-a format primul guvern unitar, măsuri menite să ofere ţării caracterul unui stat de drept.

În vederea asigurării apărării naţionale, au fost unificate armatele celor două principate, constituindu-se armata română. Pentru funcţionarea normală a finanţelor publice, a fost înfiinţată Banca Naţională a României, iar pentru o bună circulaţie bănească şi înlăturarea tezaurizării monedei de către populaţie, care trăise departe de prevederile unui sistem financiar modern, a fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni - CEC, care, ca prin minune, funcţionează şi astăzi.

A fost organizat, după modelul unor structuri europene, învăţământul naţional general şi obligatoriu şi a luat fiinţă Universitatea din Bucureşti. În domeniul administrativ-teritorial au fost create judeţe cu oraşe de reşedinţă şi administraţii locale, au fost înfiinţate Poliţia şi Jandarmeria, în scopul asigurării ordinii publice.

Măsuri de o uriaşă însemnătate au fost adoptate în domeniul agriculturii, începând cu prima reformă agrară din România şi continuând cu împroprietărirea ţăranilor, desfiinţarea iobăgiei, a muncii forţate şi a clăcii pe moşii, punându-se bazele gospodăriei individuale ţărăneşti ca formă economică rurală.

Pentru realizarea acestor mari deziderate, au fost reduse suprafeţele moşiilor şi au fost secularizate fondurile agricole şi forestiere mănăstireşti. Au fost încurajate, de asemenea, toate celelalte activităţi economice: industria, meşteşugurile, comerţul, târgurile şi manufacturile.

Nicio altă perioadă din istoria României nu a fost mai dinamică şi mai eficientă ca cei şapte ani de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. Din păcate, aşa cum mulţi alţi înaintaşi, legaţi trup şi suflet de popor, ca Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horia, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu ori Avram Iancu au plătit cu viaţa profunda lor dragoste faţă de neam şi ţară, şi prinţul Unirii de la 1859 a avut parte de un asemenea dramatic destin.

Înfăptuirea celor două mari reforme, agrară şi electorală şi elaborarea Codului civil şi Codului penal i-a îndârjit pe reprezentanţii boierimii conservatoare şi pe exponenţii aripii de dreapta a burgheziei, care, uniţi în acea monstruoasă coaliţie, l-au silit pe Cuza să abdice (la 11 februarie 1866), să lase tronul prinţului străin Carol de Hohenzollern şi să se stingă cu durerea în suflet, departe de ţara sa, pentru care a făcut atât de mult.

Neîndoielnic, Unirea de la 1859 a fost marele semnal al redeşteptării conştiinţei neamului nostru, motorul care l-a împins pe făgaşul marilor sale idealuri.

Pe postamentul trainic al unirii de acum 150 de ani s-a clădit independenţa cucerită la 1877, iar pe meterezele acesteia, ale marilor încleştări de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti s-a înfăptuit Unirea cea Mare de la 1918.

Aceste trei repere fundamentale ale unităţii de neam, de limbă, de teritoriu, de libertate şi independenţă conferă istoriei noastre de aproape două milenii garanţii şi speranţe într-un viitor luminos.

Avem sfânta datorie ca noi, cei de astăzi şi de mâine, să ne situăm la înălţimea marilor noştri înaintaşi, care ne-au lăsat drept moştenire sacră România Mare.