Cătălin Cherecheş
Cătălin Cherecheş

Sittings of the Chamber of Deputies of November 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.152/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 10, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.55 Cătălin Cherecheş - declaraţie politică despre nevoia de legislaţie a ariilor protejate;

 

Domnul Cătălin Cherecheş:

Declaraţie politică despre nevoia de legislaţie a ariilor protejate.

La aproape trei ani de la integrarea în Uniunea Europeană, faţă de care ne-am angajat că vom lua toate măsurile necesare pentru zonele protejate, situaţia acestora ridică mari semne de întrebare pentru Uniunea Europeană. Este şi motivul pentru care am adresat Ministerului Mediului în câteva rânduri interpelări. Fiindcă mie nu-mi este indiferent ce se întâmplă cu ariile protejate. Cu atât mai mult cu cât, deşi Maramureşul se confruntă cu o poluare istorică, o mare parte din suprafaţa sa este protejată prin lege.

Numai că legislaţia, doamnelor şi domnilor colegi, lasă de dorit. Asta mă şi determină să vă reamintesc câteva lucruri: din cele 1.377 de arii protejate din România (între care 381 de situri Natura 2000), niciuna nu are un plan de management aprobat; 75% din ariile protejate nu au un administrator; pentru 226 din custozi expiră de drept convenţiile de custodie pentru 2009, din cauza unui vid legislativ; administraţiile parcurilor naţionale nu au fonduri pentru cheltuielile administrative; Agenţia Naţională de Arii Protejate a fost desfiinţată înainte să îşi înceapă activitatea; de un an de zile, Administraţia Fondului de Mediu nu mai susţine financiar proiectele custozilor.

Şi ca şi când toate aceste realităţi nu sunt suficiente, ministrul interimar al mediului s-a trezit să treacă la Garda de Mediu o parte dintre angajaţii APM. O măsură aberantă, spun ecologiştii.

Citim pe site-ul Gărzii Naţionale de Mediu că are ca prioritate întărirea capacităţii instituţionale de inspecţie şi control în sensul creşterii numărului de comisari, motivând îngrijorarea Uniunii Europene cu privire la declinul continuu al biodiversităţii în Europa. Uitând că în realitate, Agenţiile de Mediu sunt responsabile pentru elaborarea şi transmitere către instituţiile europene (CE, Eurostat, Agenţia Europeană de Mediu) a tuturor rapoartelor din partea României pentru actele normative care intră în domeniul lor de competenţă (deşeuri, substanţe chimice, schimbări climatice, biodiversitate etc.), respectiv a protocoalelor şi a convenţiilor internaţionale.

Ce doreşte să verifice Garda de Mediu, instituţie cu atribuţiuni de control, când nu există un regulament sau un plan de management aprobat, care să prevadă restricţiile specifice fiecărei zone?

România deţine parcuri naturale, parcuri naţionale, Biosfera Deltei Dunării, arii protejate. Dar ce folos dacă nu ştim să le administrăm, nu există cadrul instituţional în care aceste arii să fie coordonate? Şi oricare ar fi cadrul, el trebuie să definească regulile. E limpede că trebuie un regulament şi un organism, public sau privat, care să administreze aria respectivă, să aibă grijă de planul de management.

Fiindcă altfel se întâmplă ca în exemplul pe care o să-1 dau, şi de la care a şi pornit această declaraţie. Este vorba despre Rezervaţia Defileul Lăpuşului din Maramureş, una dintre cele mai spectaculoase zone ale României şi mai aproape de starea naturală. S-a constituit ca arie protejată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea III - zone protejate, poziţia 2583.

Este superfluu să vă spun că scopul instituirii rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice. Aflu că recent, una dintre primăriile care administrează zona, cea din Şomcuta Mare, a eliberat certificat de urbanism unei firme italiene pentru construcţia de hidrocentrale chiar în Defileul Lăpuşului.

Iată de ce este nevoie urgentă de legislaţie coerentă pentru ariile protejate. Altfel, România este sancţionată, pe de o parte, de către Uniunea Europeană, cu sume mari de bani, iar pe de alta, pierde ce are mai frumos din punct de vedere al naturii şi biodiversităţii.