Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.44/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.55 | Mircea Grosaru - intervenţie cu titlul "Subteranele salvatoare"; | ![]() |
||
|
Domnul Mircea Grosaru: "Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - IV" 4. Subteranele salvatoare Numai că blestemul care a căzut pe neamul geţilor s-a transmis şi către noi, urmaşii lor. Pentru că ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa, sau măcar unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer. "Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită", este de părere domnul Andrei Mocanu. "Pentru că prin asta, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a securităţii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane, de teamă de a nu fi folosite de eventualii dizidenţi". |



