Parliamentary debates

Domnul Mircia Giurgiu:

"Prevenirea delincvenţei juvenile"

Copiii reprezintă cel mai important avut al oricărei ţări. Organizaţii internaţionale au emis directive, au enunţat norme şi principii care reglementează drepturile şi obligaţiile minorilor, dar şi sancţiunile ce se pot aplica părinţilor în caz de nerespectare a legislaţiei în vigoare.

În special după 1990, odată cu deschiderea României au apărut şi primele probleme: minorii au descoperit sălile de joc, discotecile şi, ce e şi mai rău, barurile. Cu toate că există acte normative care reglementează ordinea publică, intrarea minorilor în localurile unde se comercializează alcool şi tutun fiind interzisă, se pare că nu au efect.

Statisticile prezentate de autorităţile abilitate sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: consumul de droguri şi tutun a crescut în rândul minorilor, iar reprezentaţii Poliţiei adună elevii, care ar trebui să se afle la cursuri, din baruri şi terase.

Fapt incontestabil, fenomenele de violenţă şi de delincvenţă în rândul minorilor există de mulţi ani în ţările europene, sub forme recurente. În general, aceste fenomene au fost percepute ca forme de patologie socială. În prezent, în schimb, ele sunt definite mai curând ca elemente de insecuritate.

Trebuie menţionat că sporirea actelor de violenţă (acte de distrugere şi de vandalism, bătăi şi agresiuni, furturi însoţite de violenţă, violuri etc.) nu se manifestă exclusiv în rândul tinerilor, epoca noastră fiind marcată de o recrudescenţă a violenţei. Cu toate acestea, vârsta persoanelor care comit acte de violenţă urbană constituie un factor important de înţelegere şi de soluţionare a fenomenului, proporţia minorilor şi adulţilor tineri fiind, într-adevăr, considerabilă. Din perspectiva unei abordări preventive, este necesar să se acorde o atenţie specială unor soluţii permanente orientate.

Violenţa juvenilă îşi are cauza într-o anumită lipsă de coeziune socială, legată de o criză a sentimentului cetăţenesc la nivelul oraşelor. Spaţiul public, a cărui principală caracteristică este coexistenţa unor cetăţeni foarte diferiţi, necesită respectarea unor reguli comune, care urmăresc protejarea libertăţilor individuale. Metropolele se confruntă însă cu fragila coabitare a unor grupuri de populaţie bazate pe coduri şi culturi diverse, prin urmare diferite unele de altele, ceea ce poate determina fragilizarea legăturilor sociale şi a anumitor relaţii de solidaritate.

Se impune un răspuns interinstituţional şi multifactorial, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire eficace şi utile pentru toţi actorii implicaţi în mod direct sau indirect: poliţia, justiţia, serviciile sociale, aspectele privind locuinţele, ocuparea forţei de muncă sau educaţia. Autorităţile locale capătă totodată o importanţă deosebită în această privinţă, competenţele acestora exprimându-se, în special, în definirea spaţiilor urbane şi a serviciilor oferite cetăţenilor.