Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.32/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.56 | Ioan Oltean - declaraţie politică intitulată "Umbra PSD este încă prezentă deasupra României; | ![]() |
||
|
"Umbra PSD este încă prezentă deasupra României" Vizita efectuată ieri, în România, de către comisarul european pentru libertate, securitate şi justiţie, Franco Frattini, a scos în evidenţă două aspecte deosebit de importante: unul care trebuie să ne bucure şi unul care trebuie să ne întristeze şi, în acelaşi timp, să ne dea mult de gândit. Primul aspect, cel care ar trebui să ne bucure, este legat de faptul că nu au fost trecute cu vederea progresele importante realizate în ceea ce priveşte domeniile sensibile care au determinat Comisia Europeană, acum doi ani, să includă o clauză de salvgardare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, şi anume justiţia şi afacerile interne. Felicitările adresate deschis de Franco Frattini, vis-à-vis de buna gestionare a celor mai spinoase domenii, au fost mai mult decât relevante şi au reuşit să dea un plus de încredere cetăţenilor în faptul că vor avea acces la un viitor mai bun. Atât munca, cât şi buna credinţă a noii puteri au fost apreciate de autorităţile europene obişnuite, până în urmă cu un an, cu o politică de tip alba-neagra a oficialilor de la Bucureşti. Cel de-al doilea aspect menţionat cu ocazia vizitei lui Franco Frattini la Bucureşti este, însă, de o gravitate deosebită. Semnificaţia lui este pe cât de simplă, pe atât de gravă: umbra PSD este încă prezentă deasupra României şi, din opoziţie, partidul care a devenit celebru prin intermediul baronilor locali şi al politicii de îmbogăţire a propriului buzunar, reuşeşte încă să facă rău României şi cetăţenilor săi, de parcă aceştia din urmă nu au avut suficient de suferit până acum din cauza modului în care a guvernat PSD-ul. Comisarul european a afirmat faptul că parlamentarii români se joacă cu soarta României, în condiţiile în care refuză cu o încăpăţânare nejustificată să aprobe efectuarea unei percheziţii la casele lui Adrian Năstase, acuzat de corupţie, şi că este o nebunie să te joci astfel cu viitorul ţării şi, implicit, cu aderarea ei la Uniunea Europeană. Cuvinte la fel de dure a utilizat Franco Frattini şi pentru discuţiile care au avut loc pe marginea recentei ordonanţe D.N.A. şi a importanţei aplicării prevederilor acestei ordonanţe în lupta eficientă împotriva corupţiei. Iată că, din păcate, lipsa de responsabilitate pe care PSD o manifestă în mod constant a ieşit din nou în evidenţă pe plan internaţional, semnalul de inconştienţă al opoziţiei, transmis Uniunii Europene, reuşind să arunce o pată neagră asupra întregii munci depuse de actuala guvernare pentru recuperarea restanţelor înregistrate în privinţa procesului de integrare a României în Uniunea Europeană şi pentru păstrarea unui ritm alert în îndeplinirea obligaţiilor asumate. |



