Marin Almăjanu
Marin Almăjanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Marin Almăjanu - sublinierea importanţei efortului de reformare a clasei politice;

 

Domnul Marin Almăjanu:

Săptămâna care a trecut a marcat un punct de cotitură pentru viaţa politică românească. Camera Deputaţilor a aprobat proiectul Legii pentru alegerea prin vot uninominal a membrilor viitorului Parlament al României.

Guvernul liberal este primul guvern postdecembrist care şi-a asumat răspunderea pentru un proiect atât de îndrăzneţ de reformare a clasei politice. Deşi alţi lideri politici au pledat pentru reformarea clasei politice, aceştia nu au trecut de nivelul discursurilor despre reformă.

PNL a susţinut încă din anii '90 reformarea clasei politice, un proces extrem de complex, cu multe aspecte delicate, votul uninominal nefiind decât o componentă a acestui proces. PNL a fost primul partid politic care a propus un proiect legislativ de vot uninominal, revăzut şi ameliorat în anul 2005, proiect care ulterior s-a materializat într-o propunere legislativă privind Codul electoral.

Este important de remarcat faptul că politicienii români au răspuns practic unei dorinţe a cetăţenilor României, care, în marea lor majoritate, susţin noul sistem electoral, în contextul în care încrederea alegătorilor în politicienii români devenise tot mai mică.

Indiferent dacă noua lege va fi sau nu atacată la Curtea Constituţională, aşa cum se preconizează, rămâne efortul clasei politice din România de a se reforma şi bineînţeles o lege, chiar modificată în urma unei eventuale decizii a Curţii.