Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.65/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.56 Mircia Giurgiu - declaraţie politică având subiectul: "Fără acte adiţionale la achiziţiile publice";

 

Domnul Mircia Giurgiu:

"Fără acte adiţionale la achiziţiile publice"

Achiziţiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor, organizare, publicitate şi de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizaţiile care sunt finanţate total sau parţial de bugete publice - europene, naţionale centrale sau locale. Legislaţia europeană a încurajat şi încurajează concurenţa între firme, prin utilizarea de proceduri de selecţie transparente. De asemenea, legislaţia europeană conţine prevederi de acţiune coercitivă împotriva autorităţilor contractante care nu-şi îndeplinesc obligaţiile.

Directivele europene sunt periodic revizuite, în scopul simplificării cadrului legislativ existent şi pentru stimularea utilizării procedurilor electronice.

Autorităţile contractante încearcă să se asigure că prin procesul de achiziţii publice se consumă efectiv, eficient, în mod etic, echidistant şi transparent fondurile publice alocare autorităţii respective în decursul unei perioade.

În acest sens, cadrul legislativ european, implicit cel românesc, pentru achiziţiile publice enunţă şapte principii esenţiale întregului proces de achiziţie publică: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa folosirii fondurilor publice şi asumarea răspunderii.

Pe piaţa de achiziţii publice, în limitele legii, autorităţile contractante sunt cele care fac regulile jocului. Odată făcute, ele trebuie să rămână neschimbate pe toată perioada de desfăşurare a procedurii. Este opţiunea ofertanţilor dacă doresc să se implice în joc, acceptând aceste reguli. Nimeni nu va avea reguli opţionale sau discreţionare. Nimeni, în cadrul acestui joc, nu va beneficia de vreun avantaj. Este, de asemenea, opţiunea ofertanţilor de a renunţa la joc în orice moment (de a nu mai depune ofertă sau de a nu semna un contract considerat de ofertant dezavantajos).

Autorităţile contractante trebuie să stabilească regulile de o asemenea manieră încât să se asigure că sunt suficienţi ofertanţi implicaţi şi că respectă toate prevederile legale şi principiile de achiziţii publice.

Pentru a aplica principiile mai sus menţionate referitoare la achiziţiile publice, trebuie modificată legislaţia românească în acest domeniu atât de sensibil, în sensul eliminării actelor adiţionale de la aceste contracte. În mod excepţional, aceste acte adiţionale vor putea exista numai în cazul construirii unor arene sportive, iar forurile internaţionale modifică criteriile pentru acreditarea lor.