Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Mircia Giurgiu - intervenţie referitoare la "Săptămâna patimilor la creştini";

 

Domnul Mircia Giurgiu:

"Săptămâna patimilor la creştini"

Pe ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care postul ne-o pune în faţă, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, în timpul căreia ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde.

Fiecare zi are un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc. Primele trei zile se numesc mari şi sfinte pentru că reamintesc sensul escatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi şi trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numită şi Paştele Crucii, este cu adevărat începutul Paştelui (Trecere), iar sâmbătă este ziua în care tristeţea este transformată în bucurie prin omorârea morţii.

Paştele este o sărbătoare a tuturor creştinilor, care simbolizează biruinţa omenirii asupra suferinţei, este sărbătoarea care anunţă Învierea Domnului Isus Hristos. Sunt multe tradiţii şi datini de Paşti care sunt păstrate din timpuri străvechi.

Măcar acum, în această perioadă, să încercăm să devenim un pic mai buni şi să ne aducem aminte de cei în suferinţă, singurătate ori de cei bătrâni.