Parliamentary debates

Domnul Valentin Rusu:

"Ziua românilor de pretutindeni"

În urmă cu mai bine de patru secole, poate cel mai îndrăzneţ voievod al Ţării Româneşti, care a înfruntat oştirile turceşti şi occidentale deopotrivă, avea să afirme: "Asta-i pohta ce-am pohtit" referindu-se la realizarea visului istoric al unei naţiuni, acela de a fi împreună, şi nu despărţiţi de frontiere vremelnice.

A mai fost nevoie de peste trei secole de înfruntări şi sacrificii dureroase pentru ca poporul român să se poată bucura de un teritoriu unificat în care trăiau şi trăiesc fraţi de sânge, despărţiţi arbitrar de interesele forţelor occidentale sau orientale.

Imediat după ce România a recâştigat dreptul de a se bucura de cel mai de preţ lucru, de libertate, românii au decis să cinstească ca sărbătoare naţională ziua de 1 decembrie, zi în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia consfinţea unirea definitivă a Banatului şi Transilvaniei cu România.

Călcând pe urmele lui Mihai Viteazul în aceeaşi cetate istorică avea să se consfinţească ruperea frontierelor dintre români, dintre fraţi şi surori, dintre părinţi şi copii.

În aceeaşi cetate, Alba Iulia, se recunoşteau de facto şi de drept jertfele a sute de mii de români, a sute de mii de copii ai neamului nostru, care şi-au dorit libertatea şi unitatea.

Cred că nu trebuie să treacă vreun an în care să nu cinstim cum se cuvine această renaştere a României pe care predecesorii noştri ne-au lăsat-o moştenire şi pentru destinul căreia suntem responsabili fiecare dintre noi.

Este de datoria noastră să respectăm sângele vărsat pentru această cauză şi să explicăm copiilor noştri că România de care se bucură astăzi este rodul muncii şi jertfelor înaintaşilor noştri.

În plus, mai cred că nu este doar ziua românilor care trăiesc astăzi în România, ci este ziua românilor de pretutindeni, indiferent unde s-ar afla ei în această zi, din America şi până în Europa.

Îmi doresc să văd cinstită această zi şi în marile metropole occidentale, acolo unde sute de mii de români au ales să muncească şi să trăiască.

Mai vreau ca statul român să nu uite nici un moment de românii care în urma celui de-al doilea război mondial au rămas în afara frontierelor României Mari.

Îmi mai doresc să văd renăscând în mentalitatea colectivă a românilor mândria de a fi român, mândria faţă de faptele de vitejie pe care le-au realizat înaintaşii noştri, mândria faţă de istoria românilor.