Mihai Sandu-Capră
Mihai Sandu-Capră

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.23/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Mihai Sandu-Capră - referiri la promovarea Pactului pentru Educaţie;

 

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Partidul Naţional Liberal este de acord cu semnarea Pactului pentru Educaţie şi a formulat deja propuneri de îmbunătăţire a textului respectiv, considerând că este nevoie de mai multă claritate în ceea ce priveşte anumite idei. Acest important act trebuie asumat cu maximă responsabilitate, fără a face abuz de politicianism sau demagogie.

Ideile superficiale sau discursul politic fără conţinut real nu au ce căuta la punerea în practică a unui document care necesită doar angajarea în mod pragmatic a tuturor forţelor politice şi a societăţii civile.

Partidul Naţional Liberal a făcut un prim pas concret în acest sens, prin asumarea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a partenerilor săi sociali, a unui nou proiect: Pachetul de Legi ale Educaţiei. Prin acest pachet de legi se statuează principiile de bază ale unui sistem de educaţie modern, competitiv, care ţine cont de cerinţele societăţii actuale, precum şi de noua calitate a României, aceea de stat european.

Având în vedere că principiile Pactului pentru Educaţie sunt identice cu cele din Proiectul Pachetului de Legi ale Educaţiei, avem convingerea că semnatarii pactului vor susţine şi aceste legi importante atât pentru viitorul tinerilor noştri cât şi pentru cadrele didactice.