Parliamentary debates

Domnul Viorel Hrebenciuc:

"Dreptul fundamental la asistenţă socială"

Prin articolele 47, 49 şi 50, Constituţia României prevede explicit dreptul la beneficii sociale. În articolul 34, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede şi ea dreptul la asistenţă socială, definind cadrul politicii sociale europeane. În afară de acestea, România şi-a asumat un număr de alte documente europene care conţin prevederi clare şi explicite cu privire la asistenţa socială, ca modalitate de exprimare a solidarităţii şi de reducere a sărăciei şi excluziunii sociale, în temeiul unui principiu însuşit la nivelul Uniunii Europene - şi anume că statul are o responsabilitate directă în combaterea sărăciei, responsabilitate pe care şi-o exercită fie direct şi uniform, fie respectând principiul subsidiarităţii. Cu toate acestea, în discursul public promovat în special de adepţii neoconservatorismului de "împrumut" de la noi, termenii de asistenţă socială / asistat social au primit conotaţii negative şi profund ne-europene, inducându-se ideea că beneficiarii asistenţei sociale reprezintă un capitol de cheltuieli cvasi-inutile, un gen de "pomană" acordată fie din motive electorale de guvernările precedente, fie din bunăvoinţa guvernanţilor actuali, lucru care reprezintă, în primul rând, un atac la demnitatea beneficiarilor asistenţei sociale. Cifrele vehiculate - adeseori exagerate, alteori de-a dreptul aberante - au introdus şi mai multă confuzie: uneori sunt 13 milioane de asistaţi, alteori 11 sau 8, în funcţie de contextul dezbaterii. Pe fond, acest tip de discurs a fost conceput ca o argumentaţie în sprijinul proiectului legii asistenţei sociale, pe care Executivul şi-l doreşte asumat într-un termen cât mai scurt, fără o evaluare prealabilă a impactului la nivelul societăţii româneşti. Principalul scop ale acestui proiect nu este reprezentat atât de necesitatea reducerii costurilor de administrare (care oricum erau de 1,29% din totalul cheltuielilor, comparativ cu media europeană de 3%) sau de încurajarea beneficiarilor de a intra pe piaţa muncii - scopul este reducerea cheltuielilor sociale cu 0,8% din PIB până în 2013, în condiţiile în care aceste cheltuieli sunt şi aşa aproape la jumătatea mediei din Uniunea Europeană (2,8%, faţă de 5,4%). De menţionat că restrângerea prestaţilor sociale vine după ce Guvernul a redus anterior cu 15% valoarea respectivelor ajutoare, fapt care a agravat şi mai mult adâncirea sărăciei, practic printr-o decizie politică de realocare a resurselor. Sub aspectul formalizării unor modificări de ordin tehnic relativ corecte şi bune - cuprinse în proiectul legii asistenţei sociale - opţiunea politică de raportare la problematica socială şi resursele alocate pentru aceasta sunt inacceptabile. Spre exemplu, se reduce numărul alocaţiilor şi ajutoarelor specifice destinate diferitelor tipuri de probleme sociale şi se plafonează absolut arbitrar suma pe care o familie o poate accesa prin programele de asistenţă socială. Plafonul nu se raportează la niciun indicator social recunoscut de sărăcie, beneficiarilor impunându-li-se practic să fie şi să rămână săraci, printr-o astfel de viziune guvernanţii părăsind definitiv cadrele politicii sociale practicate la nivelul Uniunii Europene.

De aceea, se poate spune că modificările aduse în sistemul asistenţei sociale nu-l va ameliora, ci va îndepărta şi mai mult perspectiva incluziunii sociale, adâncind rata sărăciei şi refuzând drepturi fundamentale cetăţenilor români.