Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.90/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Ghervazen Longher - exprimarea îngrijorării cu privire la construirea unui zgârie-nori în imediata vecinătate a Catedralei catolice Sfântul Iosif din Bucureşti; | ![]() |
||
|
Comunitatea polonă din România, cu îngrijorare, a luat cunoştinţă de proiectul construirii unui zgârie-nori în imediata vecinătate a Catedralei Catolice Sfântul Iosif din Bucureşti. Catolicii din Europa şi nu numai urmăresc cu interes şi se află sub puternica impresie a pelerinajului Papei Benedict al XVI-lea în Polonia, desfăşurat în perioada 25-28 mai anul curent. Cu acest prilej, în una din alocuţiunile sale, Sfântul Părinte a spus: "Credinţa, adeseori, este supusă încercărilor". O astfel e încercare este cea pe care o traversează astăzi catolicii din România. Dintotdeauna, în lume s-a confruntat binele cu răul. Depinde de noi dacă vom şti să alegem binele, să urmăm calea cea dreaptă. Biserica, spun scrierile sfinte, este construită pe o stâncă ce, de-a lungul veacurilor, a rămas neclintită, în ciuda atâtor vitregii pe care le-a învins, devenind mai puternică. Cu atât mai mult astăzi, când libertatea de conştiinţă stă la baza societăţii româneşti, pentru noi, catolicii din România, este de neînţeles aprobarea acestui proiect. Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti reprezintă un simbol pentru noi. Pragul ei a fost trecut, în mai 1999, de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, marele fiu al poporului polonez, în prima sa vizită într-o ţară majoritar ortodoxă, semn al deschiderii şi al dialogului ecumenic dintre cele două biserici surori. În speranţa că raţiunea va învinge, că va veni vestea cea bună, atât de aşteptată de noi, fac un apel de suflet la colegii mei parlamentari, indiferent de naţionalitate şi confesiune, să înţeleagă demersul meu şi să îl sprijine. |



