Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006
| 1. | Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Cornelia Ardelean - semnalarea unor cazuri de "coincidenţe" legislative; | ![]() |
||
|
Fără a acuza pe nimeni, vin în faţa dumneavoastră cu o problemă legislativă delicată, cu care m-am confruntat atât eu, cât şi alţi colegi din Parlamentul României în acest mandat. Este vorba de emiterea de către Guvernul României a unor ordonanţe de urgenţă ale căror texte şi articole seamănă izbitor, până la confundare, cu cuprinsul unor propuneri legislative iniţiate de senatori şi deputaţi. Concret, vreau să vă prezint astăzi situaţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, devenită Legea nr.314/12 iulie 2006. Aceasta s-a suprapus peste propunerea mea legislativă pentru modificarea art.295 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, prezentat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în data de 22 februarie 2006, textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind identic. Este adevărat că eu personal am discutat pe acest subiect cu oficiali ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv cu domnul ministru Gheorghe Flutur, însă nu mi se pare corect ca astfel de situaţii de coincidenţă procedurală să nu fie reglementate în vreun fel. Concret, vreau să propun ca ordonanţele de urgenţă care cuprind propuneri legislative ale parlamentarilor să fie dezbătute simultan, mai ales că, după cum bine ştiţi, au existat numeroase asemenea situaţii. Astfel de cazuri aruncă în derizoriu munca unor parlamentari care s-au străduit să elaboreze propuneri în favoarea oamenilor. Consider că este inadmisibil ca unele propuneri legislative ale deputaţilor şi senatorilor să fie urmate de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care să preia esenţa acestora, iar în final, iniţiatorilor să nu le fie recunoscută în nici un fel contribuţia, precum cazul pe care vi l-am prezentat. |



