Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

"Lustraţia, arhivele şi nomenclatura (II)"

Am arătat în prima parte că această temă atât de căutată de anticomuniştii autodeclaraţi, atât de invocată de demagogi şi populişti, atât de mult folosită de toţi frustraţii pentru a-şi etala "virtuţile" este, de pe acum, un categoric eşec în demersurile lor pentru acumularea de capital politic.

Arhivele securităţii sunt, desigur, un izvor important de fapte ascunse ale puterii comuniste, prin care se dezvăluie acum abuzurile şi acţiunile ilegale pentru eliminarea adversarilor politici, cât şi pentru crearea bazei materiale a noii societăţii egalitariste. Arhivele partidului comunist dezvăluie însă doar nume şi biografii (CV-urile nu erau inventate), care alcătuiau aşa-zisa rezervă de cadre, termen echivalent, astăzi, cu nomenclatura, dar care nu desemnează doar pe cei din vârfurile puterii, cât, mai ales, pe mulţi, foarte mulţi care urmau să acceadă la putere, în diferitele ei ipostaze, pe funcţii, posturi şi nivele ierarhice.

Proiectul de lege a lustraţiei formulează interdicţii doar pentru cei care au fost salariaţi ai diferitelor comitete de partid, de la raioane, judeţe şi din conducerea centrală a partidului. S-au mai adăugat, în textul proiectului, redactorii şefi şi adjuncţii acestora din presa centrală şi locală. Făcând un sumar, dintre cei care ar fi lustrabili datorită funcţiilor avute înainte de 1989, ar fi foarte puţini sub incidenţa acestor reglementări. Poate doar Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, pentru care, se pare, s-au gândit aceste interdicţii ce ar rezolva - în mintea "dizidenţilor" postcomunişti - problema competenţei politice, care se va duce după adoptarea legii, doar între partidele "justiţiare" (printre acestea fiind desigur şi P.D.-ul, ai căror lustrabili sunt "achitaţi" prin simpla apartenenţă la această formulă politică).

Falsă, nocivă şi nedreaptă, această teză, pentru că, aşa cum am spus, cei ale căror funcţii sunt incriminate de lege aproape că nu se mai regăsesc în structurile politice actuale; cei care ar putea fi supuşi lustraţiei sunt incomparabil mai mulţi - de la directori sau viitori directori de unităţi economice, centrale industriale, instituţii administrative şi cultural-sociale la procurori, jurişti, cadre militare şi de miliţie, dar mai ales oameni de presă, care, deşi n-au fost şefi sau adjuncţi, au scris frecvent despre marele conducător, despre binefacerile socialismului, despre racilele capitaliste în forma lor avansată, a imperialismului de stat.

Şi dacă trebuie date exemple de astfel de personaje, dacă sunt necesare "denunţuri" pentru a confirma cele spuse, se poate reţine chiar numele celui ce s-a dovedit - cu ajutorul mentorului său de la Cotroceni - campion al luptei anticomuniste: Vladimir Tismăneanu.

Bizară situaţie! Sau, cum a scris cândva un călător străin: "Bună ţară, rea tocmeală!"