Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

"Provocarea responsabilităţii - sindicatele, între statutul de parteneri sociali reali şi instrumente ale Opoziţiei"

După evenimentele din decembrie 1989, unul dintre cele mai importante drepturi câştigate a fost libertatea de exprimare a opiniilor sau a credinţelor prin orice mijloace de comunicare în public. Acest lucru a reprezentat o reală victorie, primită cu maxim entuziasm de către populaţia ţării noastre, mai ales dacă se ţine seamă de perioada zbuciumată şi de suferinţele prin care am trecut de-a lungul anilor de cenzură din perioada comunistă.

Numai că imediat după această perioadă de maximă exaltare, de entuziasm teribil, meritat, fără îndoială, din păcate au fost unii care au înţeles greşit acest drept câştigat prin vărsare de sânge. Practic, după momentul decembrie 1989, românii şi-au câştigat dreptul de a-şi exprima poziţia cu privire la actul politic, la politicile guvernamentale, la măsurile propuse şi evident de a se opune deciziilor autorităţilor publice.

Mişcarea sindicală nu a făcut notă discordantă din acest punct de vedere şi nu a ezitat să adopte rezoluţii sau să impună condiţii faţă de practicile politice, economice şi sociale inerente tranziţiei. În virtutea luptei pentru apărarea drepturilor şi intereselor angajaţilor supuşi vicisitudinilor unei tranziţii economice, s-au identificat liderii de sindicat ca reprezentanţi de frunte, portavocea, în fapt, a unor valori şi principii. Însă ce păcat că o dată ajunşi în funcţii de reprezentare, aceşti lideri au fost preocupaţi primordial de propria persoană, iar interesul personal sau al grupurilor de interese a primat în faţa valorilor sindicale şi sociale.

O bună parte dintre liderii de sindicat care blamau măsurile politice, care se revoltau pentru modul cum se guvernează, conduşi fiind de propriile interese au schimbat fără urmă de mustrare haina sindicală cu cea politică, şi sindicatele pe care le reprezentau au fost aruncate în apriga luptă politică, alăturându-se în mod partizan unor forţe politice.

Fără a încerca să fac o pledoarie cu privire la rolul sindicatelor într-o societate democratică, cărora, de altfel, le respect eforturile de a se implica în actul de guvernământ, pentru şi în interesul celor pe care îi reprezintă, nu pot să ignor jocurile de culise dintre liderii sindicali şi Opoziţia reprezentată astăzi de PNL şi PSD. Ceea ce este, însă, mai grav este faptul că tocmai datorită acestor jocuri de culise şi comportamentului oscilant al unor lideri de sindicat, mişcarea sindicală nu poate juca un rol constructiv în reforma economică. Plecând urechea la promisiunile deşarte ale Opoziţiei şi jucând după cum le dictează aceştia, sindicatele nu fac decât să se îndepărteze de la valorile şi principiile pe baza cărora s-au consolidat de-a lungul anilor. Este o chestiune ce ţine de deontologia profesională şi de respectul faţă de cei pe care îi reprezintă şi care le-au acordat încrederea.

Calea dialogului sincer şi a înţelegerii asupra unor chestiuni de ordin naţional şi internaţional a fost dintotdeauna cheia succesului garantat, însă fără a porni de la false premise şi discursuri dinainte învăţate.

Făcând jocul politic al unor partide, sindicatele, în marea lor majoritate nu fac altceva decât să contribuie la adâncirea României într-o criză economică, socială şi politică, iar măsurile dure de reformare a ţării noastre să fie amânate aproape sine die. Acestea sunt, însă, victorii sporadice deoarece, odată amânată luarea unor măsuri necesare pentru redresarea situaţiei economice a ţării, efectele pot fi dezastruoase în timp. Nu doresc să apelez la comparaţii cu alte ţări europene care au cedat în faţa presiunilor sindicale şi au ajuns la colaps economic şi financiar.

În calitate de parlamentar ales uninominal, nici mie nu îmi este uşor să le explic cetăţenilor din colegiul pe care îl reprezint reducerile de salarii şi pensii, însă un lucru este cert, şi anume faptul că dintre toate variantele propuse, dezbătute şi analizate, aceasta este cea mai bună variantă, în caz contrar economia va intra într-o criză profundă şi, poate, ireversibilă. Sunt de acord cu faptul că cetăţenii au dreptul de a protesta, de a se lupta pentru binele lor, dar nu pot fi de acord ca dreptul la grevă, la mitinguri să fie transformate în instrumente de punere în aplicare a politicilor Opoziţiei, şi nu de protejare a intereselor salariaţilor şi pensionarilor.

În aceste momente dificile pentru ţara noastră, avem nevoie de responsabilitatea tuturor liderilor politici şi sindicali, dar, în egală măsură, a cetăţenilor, în caz contrar, efectele se vor răsfrânge asupra noastră.

Am convingerea că avem maturitatea politică de a gestiona cu maximă responsabilitate situaţia economică a ţării şi de ne asuma răspunderea pentru binele cetăţenilor, în loc să apelăm la tot felul de subterfugii şi să ne afirmăm punctele de vedere în faţa camerelor de luat vederi numai din dorinţa de a ne creşte notorietatea şi de a contribui conştient şi decisiv la adâncirea crizei economice.

Este de datoria noastră, a politicienilor, de a ne asuma responsabilitatea în faţa celor care ne-au acordat încrederea, şi nu prin lamentări şi dezbateri sterile ci, din contră, cu înţelepciune, calm şi responsabilitate.