Parliamentary debates

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

România nu mai este târg de copii!

În ultima perioadă, România a devenit ţinta unei presiuni severe care se face mai ales din partea unor organizaţii internaţionale de profil cu privire la reluarea adopţiilor internaţionale. În acelaşi timp, Oficiul Român pentru Adopţii, singurul organism al statului cu atribuţii în ceea ce priveşte adopţiile, anunţă că nu au mai primit nici un fel de informaţii cu privire la aproape 1300 de copii care au fost daţi spre adopţie unor familii din străinătate în perioada 1997 - 2005. Acestea sunt faptele.

Şi dacă e vorba despre fapte, ar mai trebui adăugate câteva: de la începutul anului 2005, România are o legislaţie a adopţiilor care, pentru prima dată, respectă şi spiritul şi litera convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile copiilor pe care România le-a semnat încă din anii 1990 sau 1994 (dar pe care nu le-a respectat până anul trecut): Convenţia ONU cu privire la drepturile copiilor, Convenţia de la Haga privind Protecţia Copilului şi Cooperarea în Materia Adopţiei Internaţionale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Iar prevederile noului cadru legislativ au fost apreciate pozitiv de către observatorii internaţionali care consideră că România asigură astfel o protecţie adecvată pentru minori, la nivelul statelor europene şi chiar superioară unora dintre acestea.

Nu vreau să intru în detaliile acestui cadru legislativ. E suficient doar să spun că, începând cu anul 2005, adopţia internaţională a devenit, aşa cum era şi normal, o excepţie, ultima variantă care este luată în considerare atunci când este vorba de destinul unui copil, opţiune este luată în calcul doar atunci când absolut toate variantele de reintegrare în familie sau de adopţie internă au fost epuizate. Şi este foarte bine că este aşa. Pentru că în acest fel trebuie privite adopţiile internaţionale: ca o excepţie, nu ca o regulă. Şi doar ca o ultimă variantă pentru a asigura respectarea, înainte de toate, a drepturilor copiilor. Înainte chiar de respectarea dorinţelor adulţilor, indiferent de interesele acestora în această problemă şi indiferent de intenţiile lor generoase faţă de destinul unor copii.

Faptul că nu mai ştim nimic despre aproape 1300 de copii care au fost daţi spre adopţie internaţională în perioada 1997 - 2005 ar trebui să ne îngrozească. Cifra este monstruos de mare! Vreau să vă gândiţi ce înseamnă 1300 de copii dispăruţi: înseamnă aproape o şcoală întreagă, înseamnă toţi copiii dintr-un sector al unui oraş cu o populaţie medie! Iar ideea în sine este la fel de inacceptabilă: pentru un stat democrat şi european aşa cum se doreşte a fi România, pentru un stat a cărui principală raţiune de a exista este de a-şi proteja cetăţenii, dispariţia chiar şi a unui singur copil ar trebui să fie o problemă de primă importanţă.

Avem acum ocazia de a stopa acest lucru! Avem toate pârghiile legale interne cât şi cadrul legal internaţional care ne obligă să nu mai permitem dispariţia nici unui copil din România.

Vă reţin atenţia cu acest subiect dintr-un motiv extrem de clar: presiunile internaţionale exercitate asupra noastră, a parlamentarilor în primul rând, cu privire la modificarea legislaţiei actuale în sensul relaxării procedurilor de adopţie internaţională sunt destul de evidente, mai ales în acest an. Cea mai recentă dovadă a acestei presiuni este scrisoarea semnată de aproape 30 de organizaţii neguvernamentale care se ocupă de adopţiile internaţionale şi care a apărut recent în Financial Times. Şi aceste presiuni probabil vor continua.

De aceea, trebuie să răspundem acestor presiuni şi să facem, la rândul nostru, un lobby pentru respectarea drepturilor copiilor din România, aşa cum sunt acestea reglementate prin legislaţia noastră actuală. Trebuie să ne susţinem punctul de vedere în orice ocazie, fie că este vorba de dezbaterile interne fie că este vorba de întâlniri pe care le avem cu politicieni din străinătate. Avem datoria de a susţine un mesaj clar: România nu mai este un târg de copii! Şi să recunoaştem cu toţii: susţinerea acestui mesaj ar trebui să vină din partea fiecăruia dintre dumneavoastră. Drepturile copiilor noştri nu trebuie să depindă de o doctrină sau culoare politică!

Singura poziţie pe care o putem adopta faţă de aceste reacţii de presiune externă este de a face publice rezultatele pe care le avem în ceea ce priveşte respectarea drepturilor copiilor. Iar legislaţia pe care o avem în acest domeniu este un astfel de punct forte în susţinerea punctului nostru de vedere în favoarea păstrării poziţiei actuale a României în ceea ce priveşte problema adopţiilor.

În activitatea pe care o am ca euro-observator în Parlamentul European, mă confrunt frecvent cu această problemă. De câtva timp, o importantă parte din activitatea mea este orientată spre informarea cât mai completă a parlamentarilor europeni asupra situaţiei reale a copiilor în România care, deşi nu se ridică încă la nivelul ţărilor occidentale, este totuşi departe de imaginea catastrofică care se doreşte impusă în rândul parlamentarilor europeni.

Atât eu cât şi colegii mei euro-observatori în Parlamentul European ducem de mai mult timp o campanie de informare cu aproape fiecare europarlamentar în parte, cu privire la necesitatea de a respecta poziţia actuală a României în ceea ce priveşte adopţiile internaţionale. Ne folosim de orice prilej pentru a le transmite informări sau rapoarte direct de la sursă cu privire la situaţia reală a copiilor din România care, începe deja să fie un lucru recunoscut, se îmbunătăţeşte în fiecare an. Şi avem nevoie de orice sprijin din partea dvs. în acest sens.

Stimaţi colegi,

În străinătate, adoptarea unui copil costă peste 8.000 de dolari. Cei peste 1300 de copii despre care statul român nu mai ştie nimic în acest moment, a însemnat o afacere de peste un milion şi jumătate de dolari. Iar pentru noi a însemnat o pată ruşinoasă pe care şi acum încercăm să o mai ştergem!

Acestea sunt faptele triste ale trecutului. Pentru prezent, ne rămâne în primul rând obligaţia de a face tot posibilul pentru a afla informaţii despre fiecare dintre cei 1300 de copii români care fost daţi spre adopţie şi de a ne asigura că sunt bine, alături de familiile lor adoptive. Iar pentru viitor avem de luptat pentru a păstra ceea ce am câştigat cu abia un an în urmă: respectarea drepturilor copiilor noştri!

Aşa că avem un anunţ de făcut: începând cu anul 2005, România nu mai este târg de copii! Şi noi, parlamentarii Partidului Democrat, alături de dumneavoastră sper vom avea grijă în continuare ca acest lucru să fie cunoscut şi înţeles de întreaga Europă şi de întreaga lume!