Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.30/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.59 | Petru Movilă - declaraţie politică cu titlul "Reforma în sănătate"; | ![]() |
||
|
"Reforma în sănătate" Acesta este subiectul declaraţiei mele politice de astăzi. Reforma în sănătate care s-a împotmolit chiar de la început. Ce s-a dorit? Un sistem de sănătate care să funcţioneze, dacă nu la fel ca în statele europene, cu mult mai bine decât înainte de aderare. S-au emis legi, s-au emis norme metodologice, s-au emis ordine şi, totuşi, sistemul şchioapătă. Scriptic, avem destule centre SMURD în toată ţara. În fapt, aceste centre nou înfiinţate aşteaptă în continuare achiziţionarea ambulanţelor atât de necesare desfăşurării activităţii. Şi mai aşteaptă şi finanţarea activităţii din partea Ministerului Sănătăţii Publice. Au fost redimensionate o serie de clinici atât din spitalele universitare, cât şi din cele judeţene. Scriptic, pentru că, în realitate, banii necesari redimensionării sunt ... în aşteptare. Redimensionarea nu presupune numai reducerea numărului de paturi, ci îmbunătăţirea actului medical. Asistăm de la începutul acestui an la un exod al medicilor şi asistentelor medicale către ţări ale Uniunii Europene. Ce am făcut noi, parlamentarii, pentru a stopa acest fenomen? Am încercat să le mărim salariile, dar şi acei puţini bani nu au ajuns la destinatari. Am încercat să le oferim specialiştilor din sistem locuinţe, dar finalizarea lor trenează nepermis de mult. Lipsa banilor, din nou, a finanţării din partea ministerelor implicate. Am impus un plafon de cheltuieli pentru fiecare pacient, dar banii s-au dovedit, în multe cazuri, insuficienţi. Iar medicii au fost puşi în situaţia de a cere bolnavilor să-şi procure singuri medicamentele sau feşele. Banii au fost principala problemă. Am decis înfiinţarea unor spitale regionale. Opt la număr. Construirea lor va dura însă câţiva ani buni. Dar s-a luat în calcul deja existenţa acestor spitale regionale pentru a desfiinţa unele servicii. În foarte multe spitale, investigaţiile pacienţilor se fac în condiţii preistorice, aparatura fiind depăşită atât fizic, cât şi moral. Aceeaşi lipsă a fondurilor a determinat această stare. Sunt spitale care au primit aparatură modernă. Dar nu au pus-o în funcţiune. De ce? Cu riscul de a mă repeta, este vorba tot de bani. Sau, în unele cazuri, de lipsa de interes a staffului de conducere. Vrem reformă în sistemul sanitar, dar, se pare, cu bani puţini sau deloc. Haideţi să privim obiectiv problema acestei reforme şi să încercăm să rezolvăm pe rând partea financiară. Propun ca Ministerul Sănătăţii Publice să vină în faţa Parlamentului cu o analiză financiară corectă pentru fiecare problemă, astfel încât să nu mai spunem peste câţiva ani că lipsa banilor a împins sistemul de sănătate pe marginea colapsului. |



