Constantin Chirilă
Constantin Chirilă

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.125/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Constantin Chirilă - declaraţie politică intitulată "Degradarea patrimoniului natural în România";

 

Domnul Constantin Chirilă:

"Degradarea patrimoniului natural în România"

Degradarea patrimoniului natural a condus la imposibilitatea controlului unor factori naturali. Principiul conform căruia "natura agresată se răzbună" este bine ilustrat în România ultimilor ani.

S-au înregistrat în ultimii 10 ani, în ritm de 2-3 ori pe an, inundaţii, în condiţii în care volumul pluviometric n-ar fi justificat acest lucru. Inundaţiile sunt însoţite de puternice alunecări de teren. În zonele în care defrişările au fost masive şi necontrolate, avem de-a face cu o mişcare a dealurilor către râuri, o învălmăşeală de pământ, case şi cadavre, care transformă peisajul multor zone din România într-unul apocaliptic.

Revin cu afirmaţia făcută şi în alte declaraţii politice, cum că, dacă nu vom interveni urgent în reglarea dezechilibrelor create de propria noastră mentalitate şi proasta gospodărire a ţării, în mai puţin de 50 de ani, deci într-o generaţie, vom avea circa 1,5 milioane ha deşert în România.

La pierderea patrimoniului natural se adaugă pierderea sau distrugerea patrimoniului ştiinţific.

Pot afirma că în momentul de faţă peste 25% din suprafaţa agricolă a ţării, împărţită în 4,4 milioane de parcele, nu acceptă inteligenţa umană şi deci tehnologiile.

Productivitatea devine pe zi ce trece un factor aleatoriu incontrolabil, care conduce la risipirea puţinelor resurse convenţionale de care dispunem, precum şi la degradarea semnificativă a capitalului şi resurselor umane. Întoarcerea la sălbăticie ne paşte ca o fatalitate.

Există, fireşte, soluţii, există încă specialişti de mare profunzime, care ar putea alcătui proiecte necesare stopării degradării şi refacerii echilibrelor naturale. Este foarte mult de lucru şi ar trebui o voinţă politică puternică, naţională, să dea semnale că se doreşte ca România să devină o ţară frumoasă şi prosperă. Este nevoie de la început de un semnal pozitiv, apoi de mobilizarea inteligenţei ţării în acest scop.

Sunt destule exemple în istorie care vorbesc clar de dispariţia unor popoare din cauza abandonării iresponsabile a sistemelor agricole şi naturale.

Mai este nevoie pentru aceasta şi de patriotism, de oameni care să-şi dorească o ţară frumoasă ca Elveţia şi Austria. Este nevoie de o mentalitate nouă a societăţii româneşti, ca să dorească să trăiască bine într-o ţară frumoasă, bine înzestrată de bunul Dumnezeu.