Parliamentary debates

Domnul William Gabriel Brînză:

Declaraţia mea de astăzi se referă la "Situaţia învăţământului românesc din diaspora".

De 19 ani, învăţământul este o prioritate naţională, uităm însă de învăţământul din diaspora. Educaţia continuă să fie un subiect sensibil pentru românii din străinătate. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă şi mă întreb şi vă întreb, stimaţi colegi, cum sprijină statul nostru diaspora românească în acest domeniu atât de important, educaţia?

Până acum, guvernele anterioare nu au făcut nimic. Şi-au amintit de românii noştri din diaspora doar atunci când trimiteau bani în ţară, dar când a fost vorba să-i sprijine, nu le-au mai auzit strigătul de ajutor. Guvernul Tăriceanu le-a întors spatele. În Spania, sute de profesori au urmat pe banii lor cursuri de limbă şi cultură românească, dar nici până astăzi aceste cursuri nu au început. Profesorii au cerut sprijinul cadrelor didactice spaniole care au fost dispuse să se întâlnească şi să demareze acest proiect, dar oficialii români de la Ambasadă au amânat discuţiile. Pentru un motiv ridicol. Un român din delegaţie s-a îmbolnăvit. Şi ne întrebam de ce au atitudinea pe care au oficialii străini faţă de noi?

Românii se plâng, pe bună dreptate, că sunt umiliţi de birocraţia tipic românească şi de nepăsarea funcţionarilor din ambasade şi consulate. Copiii românilor, peste optzeci de mii numai în regiunea Castellon, sunt privaţi de dreptul de a studia limba română. Fostul guvern i-a pus inutil pe drumuri. Profesorii au mers la curs, la Madrid, pe banii lor au făcut publicitate printre conaţionali să-şi trimită copiii la curs. În luna iunie 2008, profesorii au primit şi repartizările pe posturi, dar când să înceapă cursul, Guvernul Tăriceanu i-a uitat. Probabil a fost mai preocupat de alegerile din noiembrie şi nu i-a mai păsat că zeci de profesori şi sute de copii aşteptau 1 octombrie 2008 să înceapă cursul de limbă română.

Profesorii mărturisesc acum că în timpul campaniei, domnul Petre Roman s-a întâlnit cu aceşti români şi cu prefectul Valenciei, domnul Francisco Camps. Liberalul Roman le-a promis românilor că va milita pentru ei, dar cum la finalul alegerilor domnul Roman a constatat că românii nu i-au dat votul, nici el şi nici PNL-ul nu şi-au mai amintit de promisiune. Profesorii mi-au mărturisit că au renunţat la locurile lor de muncă să meargă la cursuri pentru a fi pregătiţi să le predea copiilor, iar acum au rămas pe drumuri. Fostul guvern i-a amăgit şi i-a minţit cu această ofertă, iar acum aceşti români au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta. Părtinitoare la minciuna acestuia a fost şi Ambasada României în Spania.

În concluzie, stimaţi colegi, este timpul ca Ministerul de Externe şi cel al Educaţiei, Cercetării şi Inovării să-şi repoziţioneze atitudinea faţă de învăţământul românesc din diaspora. Este timpul ca diplomaţia românească să ia atitudine, să-şi apere cetăţenii. Dacă noi nu facem nimic pentru românii noştri, să nu ne mai întrebăm de ce în urmă cu 15 ani presa franceză ne cataloga ţigani, că acum italienii ne spun că suntem un popor de ţigani, că elveţienii ne numesc ciori şi corbi. Să nu ne mire ca presa italiană sau cea spaniolă relatează doar cazuri cu români care fură şi violează.