Parliamentary debates

Domnul Neculai Rebenciuc:

"Certitudini prezidenţiale: să facem ospătari, nu filosofi"

În urmă cu ceva timp, în cadrul unei şedinţe de guvern, miniştrii au asistat la devoalarea gândirii băsesciene în privinţa reformei învăţământului. "Am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti, pentru că toate semnalele sunt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli". Revelaţie controversată dacă ţinem seama de unda declanşată, de reacţiile de contracarare şi punere la punct, dar şi de provocarea unei alte serii de cuvinte rident-memorabile în panoplia vangheliană: gogal, goagăl, gagal... Şi pentru a se face mai bine înţeles, Preşedintele a simţit nevoia să accentueze: "Nu mai sunt licee de alimentaţie, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Nu facem filozofi, şi ăia neîncadrabili în câmpul muncii cu uşurinţă". Există o expresie legată de acest subiect, folosită chiar ca titlu de un ziarist: "Dacă tăcea, filosof rămânea". Dar Traian Băsescu nu a pretins vreodată a fi un "filosof", acţiunile sale putând fi interpretate mai curând în cheie hedonistă decât în cheie carteziană, de aici derivând şi popularitatea sa. În orice caz, nu ne îndoim că ospătarii şi chelnerii de la restaurantele unde şeful statului sărbătoreşte, televizat, în diverse ocazii, sunt bine pregătiţi şi suficienţi de mulţi.

Indubitabil, este nevoie şi de învăţământ orientat pe profesii, de adaptarea programei de învăţământ la nevoile economiei. Nimeni nu contestă acest lucru. Dar el există, şi ministrul Andronescu a demonstrat-o cu cifre. De aceea, dispreţul faţă de "filosofi", pe lângă faptul că nu-şi poate găsi o justificare, nici nu intră în logica unei gândiri raţionale, ci în logica politicianistă de antagonizare şi aruncare în derizoriu a unui segment social. Acest lucru însemnă reintroducerea conceptului comunist de "luptă de clasă", intelectualii (adică cei care gândesc, creează conexiuni, rezolvă probleme la nivel teoretic) reprezentând un soi de paraziţi inutili, neproductivi, care trăiesc din "sudoarea poporului". Dacă iniţial nu era clar la ce se gândea şeful statului când a folosit acest termen (la cei care termină Facultatea de filozofie sau la teoreticieni în ansamblu), câteva zile mai târziu acesta spulberă echivocul, explicându-i filosofului Gabriel Liiceanu că, de fapt, a "greşit": a vrut să spună că şcoala scoate "tâmpiţi". Aşadar, în opinia Preşedintelui României, filosof este sinonim cu tâmpit (este, de fapt, un oximoron, dar se pare că şi semantica s-a schimbat cu 180°) sau, prin extensie, toată populaţia România care a terminat şcoala este "tâmpită". Să renunţăm la această analiză "filosofică" pentru că, în fapt, lucrurile sunt foarte simple: "războiul" prezidenţial cu Educaţia, în preajma alegerilor prezidenţiale, nu înseamnă altceva decât încercarea de câştigare a voturilor părinţilor, deci capital electoral, prin aruncarea pe piaţă a unei alte gogoriţe: aceea că ministrul educaţiei şi liderii sindicali "plimbă" legile propuse de Mircea Miclea, pentru că "Au intrat în aceeaşi logică a parteneriatului împotriva elevului". Şi ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a pus lucrurile la punct, apreciind că acuzaţiile preşedintelui Băsescu sunt "incorecte şi răuvoitoare" şi că acesta foloseşte şcoala ca temă pentru a-şi face campanie electorală.

Ce încheiere poate fi mai potrivită decât reflecţia aceluiaşi preşedinte, care avertiza: «Dacă vindem din nou copiii pentru voturi la prezidenţiale, putem să scriem pe noi "Imorali"»