Parliamentary debates

Domnul Relu Fenechiu:

"În programul de guvernare al PDL din 2008 nu existau prevederi referitoare la închiderea spitalelor."

În ultimele zile, asistăm la o creştere în intensitate a protestelor cetăţenilor din localităţile în care, printr-o decizie arbitrară, s-au desfiinţat unităţi sanitare. Evident, nici ministrul sănătăţii, nici primul-ministru şi nici preşedintele ţării - în fapt, autorul moral al acţiunii de desfiinţare a spitalelor - nu au schiţat măcar un gest de a intra în dialog, fie şi prin reprezentanţi, cu protestatarii. Şi era de aşteptat să-i ignore pe protestatari, pentru că ar fi fost luaţi la întrebări privind promisiunile prin care au obţinut voturi în alegerile din 2008.

Un lucru este sigur, măsura de închidere a spitalelornu se regăseşte în programul de guvernare al PDL, nici în cel al UDMR şi nici în strategia Comisiei prezidenţiale de reformă. Da, documentele, programele din 2008 încă mai există. Niciunde în programele respective nu veţi întâlni vreo propoziţie din care să reiasă că urmează să fie închise spitale. Există însă altceva: promisiuni de salarii mai mari pentru medici,mai multe fonduri pentru medicina de familie şi un mai mare acces al pacienţilor la sănătate. Evident, nu este pentru prima oară când o promisiune electorală făcută în campania electorală de PDL, respectiv de Traian Băsescu, nu este respectată. Numai că spre deosebire de alte zeci de promisiuni electorale prin care electoratul era momit că va obţine ceva, de această dată i s-a luat ceva: i s-a luat posibilitatea de a beneficia de un drept prevăzut de Constituţie, dreptul la sănătate.

Comisia prezidenţială, din care făceau parte medici de renume din România, precum şi un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a elaborat în anul 2008un raportpentru analiza şi elaborareapoliticilor din domeniul sănătăţii publice din România, care a devenit strategia prezidenţială cu care Traian Băsescu a solicitat al doilea mandat de preşedinte. Raportul susţinea centrarea sistemului sanitar pe nevoile cetăţeanului. Astfel, citez din raport: "serviciile trebuie organizate, localizate şi accesate în aşa fel încât să se ţină cont denevoile şi preferinţele comunităţilor pe care le deservesc", adică exact ceea ce nu se face începând cu 1 aprilie a.c., de când s-a oficializat decizia unilaterală a desfiinţării spitalelor.

Aşa-zisa reformă din sistemul sanitar se dovedeşte încă odată că reprezintă doar o serie de măsuri luate haotic, fără o analiză prealabilă. De fapt, o declaraţie recentă a premierului Emil Boc este mai mult decât edificatoare: "Această restructurare a sistemului spitalicesc nu urmăreşte în primul rând economii la bugetul de stat, scopul principal este calitatea actului medical". Dacă nu se urmăresc economii, atunci de ce nu s-au căutat soluţii pentru îmbunătăţirea actului medical prin suplimentarea fondurilor acolo unde era necesar, la unităţile spitaliceşti desfiinţate?!

Colateral, se mai impune o întrebare: chiar poate crede cineva că spitalele desfiinţate vor deveni definitive cămine pentru persoane în vârstă şi nu s-a urmărit de fapt altceva prin desfiinţarea celor mai multe dintre ele? Dintr-o recentă hotărâre de guvern reiese că între 1.500 şi 4.200 de persoane vârstnice vor beneficia de serviciile celor 67 de spitale desfiinţate. Deci se poate spune că întâi s-a tăiat şi abia după aceea s-a măsurat, din moment ce nu se ştie cu precizie câte persoane în vârstă vor beneficia de servicii. Dar şi în situaţia în care va fi vorba de numărul maxim anunţat, nici atunci nu se justifica desfiinţarea atâtor spitale, iar dacă va fi vorba de numărul minim, atunci şi mai puţin. A desfiinţa un spital pentru a-l transforma într-un cămin care să servească în medie între 22 şi 62 de persoane reprezintă un atentat la sănătatea altor câteva sute sau mii de persoane.