Parliamentary debates

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Condamnaţi la supravieţuire"

Subiectul abordat de mine astăzi este unul de mare actualitate pentru românii care sunt preocupaţi de viaţa lor, de sănătatea lor şi mai puţin de ceea ce ce întâmplă în lumea politică sau în Parlament.

Ideea acestei declaraţii politice mi-a fost sugerată de mai mulţi pensionari din oraşul Panciu şi din municipiul Adjud, din colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament. O bătrânică din Adjud mi-a spus că de la 1 aprilie nu mai poate obţine reţete medicale gratuite pentru că medicii de familie nu se înţeleg cu Ministerul Sănătăţii şi, prin urmare, refuză să mai scrie astfel de reţete. Fără să-mi facă un reproş, mai degrabă resemnată, bătrânica m-a întrebat: "Ce vină am eu că sunt bătrână şi bolnavă? De ce trebuie noi, pensionarii să fim mereu cei care tragem ponoasele atunci când Guvernul nu mai are bani de medicamente, atunci când Guvernul nu mai are bani de pensii, atunci când Guvernul nu se înţelege cu medicii de familie? Ce vină am eu că din pensia mea de câteva milioane de lei vechi nu pot să cumpăr şi medicamentele de care am nevoie ca să trăiesc şi pâinea de zi cu zi, lumina, întreţinerea! De ce viaţa mea, la bătrâneţe, nu poate fi liniştită şi, in schimb, e plină de griji?".

În vorbele bătrânei am simţit toată durerea, toată suferinţa a milioane de oameni care nu mai înţeleg nimic, care nu ştiu la ce să se aştepte de la ziua de mâine. Am văzut disperarea a milioane de români care astăzi ştiu că au un salariu cu care îşi pot plăti ratele la bănci şi pot asigura educaţia copiilor lor, iar mâine dimineaţă se trezesc cu noi taxe şi impozite, în aşa fel încât nu mai pot plăti ratele pe care le au, şi abia dacă îşi mai pot trimite copiii la şcoală.

Am vrut să scriu această declaraţie doar pe tema sănătăţii şi am vrut să vă aduc dumneavoastră în atenţie ceea ce probabil că majoritatea ştiţi deja: de la 1 aprilie 2010 sistemul sanitar e blocat! Pensionarii, bolnavii cronici nu mai beneficiază de reţete compensate sau gratuite! Oamenii care îşi drămuiesc până la ultimul leuţ din pensie vor trebui să facă o alegere fatală: cumpărăm medicamente ca să supravieţuim sau cumpărăm pâine ca să nu murim de foame? Din păcate, aceasta nu poate fi o alegere într-o ţară care peste un an de zile va adera la spaţiul Schengen!

Şi totuşi este ţara noastră în care, de câteva luni de zile, lucrurile parcă au luat-o razna de tot! Prima dată au fost huliţi pensionarii cu aşa zisele pensii nesimţite şi, sub pretextul că acestea vor fi micşorate, Guvernul a redus toate pensiile! Au urmat apoi profesorii care, peste noapte, s-au trezit cu lefuri mai mici! Au venit şi explicaţiile: contabilii de la şcoli nu au ştiut să facă încadrările cum trebuie. O explicaţie jalnică, iar rezultatul s-a văzut: profesorii sunt în stradă şi ameninţă că vor boicota închiderea anului şcolar. Acum a venit rândul medicilor de familie să intre în malaxorul schimbărilor marca Boc şi a "patrioţilor" UDMR-işti de la Ministerul Sănătăţii.

Când a fost numit ministru, Cseke Attila s-a bucurat de sprijinul şi simpatia multor politicieni din România care afirmau despre domnia sa că este un tip în regulă. Şi eu l-am creditat cu încrederea mea, mai ales că fusesem coleg de comisie parlamentară cu "Atti".

La patru luni de la numire, singurul lucru pe care pot eu să îl spun despre Cseke Attila este că numele său se leagă de "taxa fast-food" şi de protestul medicilor de familie care, nemulţumiţi de contractul-cadru propus de minister nu mai eliberează reţete compensate şi gratuite către cetăţeni. Sper doar că face aceste lucruri obligat de partenerii de guvernare de la PDL.

Şi, de când m-am întâlnit cu bătrânica din Adjud, numele Cseke Attila îmi aduce aminte de întrebarea retorică a acesteia: "Eu ce vină am că medicii nu se înţeleg cu cei de la minister?".

Şi, stimaţi colegi, iată ce am descoperit, citind ştirile de prin ziare? Aceeaşi întrebare retorică este şi pe buzele premierului Emil Boc care, cu câteva ore înainte de Înviere spune că: "Nu este normal ca populaţia să aibă de suferit ca urmare a negocierilor pe care medicii de familie le poartă cu Ministerul Sănătăţii", că "Ministerul Sănătăţii a stat în negocieri tot timpul şi va negocia cât va fi necesar" şi că "sper să se găsească înţelegere, pentru că nu e firesc ca oamenii să sufere din cauza negocierilor sau a birocraţiei".

O declaraţie care pe mine, personal, m-a pus pe gânduri! O opinie a unui om care parcă nu ar avea în mâini frâiele acestei ţări, ci ar fi portar la Palatul Victoria şi, în pauzele lungi şi dese, şi-ar da şi el cu părerea pe chestiunea conflictului medici de familie-minister!

Am scris această declaraţie în timp ce medicii de familie se întâlneau cu ministrul fast-food şi în timp ce alţi medici mărşăluiau între Ministerul Sănătăţii şi Piaţa Universităţii, pe trotuar, întrucât nu aveau aprobare pentru organizarea unui miting!

Probabil, pe viitor, nici alte categorii socio-profesionale nu vor mai avea voie să organizeze mitinguri de protest în Capitală pentru a nu-l deranja pe cel mai iubit dintre premieri, care acum e preocupat doar de ideea de a-şi face blog şi cont pe Facebook.

Probabil că, preocupat exclusiv de imaginea de lider politic competent, neaservit şi vertical pe care Emil Boc vrea să şi-o construiască în spaţiul virtual, domnia sa uită să le explice oamenilor de afaceri de ce legile fiscale se schimbă de la o zi la alta, de ce pensionarii primesc pensii mai mici, de ce profesorilor nu li s-a mărit leafa, de ce medicilor de familie li se îngrădesc dreptuile şi, pentru că tot uită, cel mai bine ar fi ca aceştia să nu mai aibă nici dreptul de a protesta!

Şi, pentru că am început această declaraţie politică referindu-mă la sănătate şi la bătrânica din Adjud care mi-a spus ce are pe suflet şi m-a rugat să fiu portavocea ei, vreau să termin referindu-mă tot la acest subiect.

Pe 7 aprilie 2010 Organizaţia Mondială a Sănătăţii sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an organizaţia dedică ziua de 7 aprilie campaniei "1.000 de oraşe - 1.000 de vieţi" - o acţiune care doreşte să arate cum este îmbunătăţită starea de sănătate a populaţiei în zonele urbane! Să ştiţi că şi în România se derulează această campanie. Din păcate, ea a fost organizată doar în sediile Direcţiilor de Sănătate Publică, pe stradă. În oraşe nu a ajuns niciodată, iar bătrânica din Adjud va avea şi pe viitor aceeaşi întrebare: "Cu ce sunt vinovată că trebuie să aleg între a cumpăra medicamente, ca să supravieţuiesc, şi pâine, ca să nu mor de foame?"