Ioan Ţundrea
Ioan Ţundrea

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.31/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.64 Ioan Ţundrea - declaraţie politică intitulată "PD, demolatorul partidelor istorice";

 

Domnul Ioan Ţundrea:

"P.D., demolatorul partidelor istorice"

Am trăit ani de zile cu certitudinea că diversiunile, infiltrările, discreditările la care sunt supuse partidele istorice ar fi opera unor absconse organizaţii comuniste, continuatoare a acestei intoxicări de 50 de ani.

După eşecul lamentabil al Convenţiei, cauzat de aceleaşi scandaluri, provocate aproape identic ca şi astăzi de PD şi Băsescu, prima ţintă a fost atinsă şi PNŢ-CD nu a mai reuşit să intre în Parlament.

Acelaşi PD a furat brandul PSDR pentru a accede în Internaţionala Socialistă, la scurt timp partidul condus de domnul Cunescu fiind absorbit.

După câteva zile de la acceptarea rugăminţilor lui Băsescu de a intra la guvernare, conservatorii au devenit o ţintă permanentă a PD şi a preşedintelui lor ajuns în această funcţie după ridicola scenă cu "plânsu' la TV".

La câteva săptămâni, liberalii care l-au adus pe scaunul prezidenţial pe Băsescu şi care au acceptat în alianţă PD-ul, care avea 4 % în sondaje, au devenit şi ei ţinta tirului necruţător al "sărmanilor miliardari" ai drumurilor, bordurilor, codrilor şi mărilor.

QED(quod erat demonstrandum)