Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.58/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.64 | Emil Radu Moldovan - despre "Guvernul neconstituţional"; | ![]() |
||
|
"Guvernul neconstituţional" O ţară nu se conduce cu ordonanţe de urgenţă, care sunt un exerciţiu de putere şi nu de legislaţie corectă, stabilă şi neatacabilă. O instituţie a statului va fi puternică numai dacă va fi independentă. Şi această ANI a fost înfiinţată ca o armă politică (situaţie din ce în ce mai evidentă în ultimul timp, când sunt luaţi la puricat numai membrii opoziţiei, în timp ce reprezentanţii puterii sunt dincolo de orice bănuială) condusă de personaje umile şi supuse regimului aflat la putere, ca în multe alte cazuri. Aceste "mici amănunte" ar trebui să le cunoască un profesionist în legislaţie - ce pretinde că a terminat o facultate şi profesează în domeniu. Dacă această instituţie ANI ar fi fost condusă de profesionişti puternici, independenţi, până acuma şi-ar fi consolidat statutul şi nicio altă instituţie a statului nu ar fi putut să atace existenţa acesteia. Avem "conducători" care se fac "a face" pentru cetăţenii acestei ţări, dar fac tot ce le stă în putinţă pentru ei şi pentru camarila care îi înconjoară. Nimic nu îi opreşte să calce în picioare, ori de câte ori le dictează interesul, Constituţia şi orice alte legi, deoarece, în conformitate cu modul cum a condus ţara Guvernul Boc, tot ceea ce contează este interesul acoliţilor portocalii, chiar dacă astfel se încalcă grav drepturile cetăţenilor acestei ţări. Astfel, o întrebare legitimă care cred că frământă pe majoritatea cetăţenilor acestei ţări este dacă Guvernul Boc mai respectă drepturile cetăţenilor acestei ţări şi chiar Constituţia. Dar după o privire atentă şi critică asupra activităţii Guvernului, răspunsul este evident. Guvernul nu respectă chiar drepturile fundamentale prevăzute în Constituţie, precum asigurarea unui nivel de trai decent românilor, prevăzut în articolul 47, ba, din contră, se străduieşte din toate puterile şi prin toate mijloacele ca pensionarii, agricultorii, şomerii, muncitorii, profesorii să beneficieze de venituri reduse, astfel încât să nu aibă parte de un nivel de trai decent. Nimic nu îi opreşte din această luptă absurdă cu veniturile şi chiar cu cetăţenii acestei ţări, şi parcă pentru a arăta că pot mai mult, unii miniştri prin deciziile luate, precum cele în domeniul sănătăţii şi învăţământului, limitează accesul copiilor de la ţară la educaţie şi a persoanelor cu venituri mici la actul medical, încălcând alte drepturi fundamentale. În concluzie, Guvernul Boc a devenit un guvern neconstituţional şi profund antisocial, astfel încât, înainte de a deveni şi de tristă amintire, trebuie scos cât mai rapid pe tuşă. |



