Parliamentary debates

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"10 milioane de euro pentru modernizarea tehnologiei folosite în procesarea seminţelor oleaginoase - un prim pas"

În ultimii ani am putut observa un interes crescând şi o reorientare a statelor spre resursele regenerabile, pe de o parte ca urmare a crizelor în domeniul energiei - fie fluctuaţii semnificative la preţul petrolului sau criza gazelor din Rusia -, iar pe de altă parte, datorită angajamentelor politice ale unor state, în principal membre ale Uniunii Europene, de a reduce emisiile de gaze cu efecte de seră. Ceea ce a condus în principal la dezvoltarea industriei biocombustibililor a fost promovarea de către UE a unui cadru legislativ favorabil, transpus de fiecare stat membru prin reduceri de taxe şi rate obligatorii de amestec al biodieselului în benzină şi motorină. La nivelul anului 2020, obiectivul minim obligatoriu, conform legislaţiei Uniunii Europene, este de 10% pondere biocombustibili în consumul de benzină şi motorină utilizate în transport, însemnând 600.000 de tone biocombustibili anual.

Subiectul biocombustibililor revine în atenţia mass-media româneşti ca urmare a întâlnirii ce a avut loc vineri, 21 octombrie a.c., între primul-ministru, Emil Boc, şi delegaţia grupului "Sofiproteol" (unul dintre cei mai mari producători de biodiesel din Franţa, companie cu peste 6.000 de angajaţi şi afaceri de 5,5 miliarde de euro). În cadrul acestei întâlniri s-au purtat discuţii despre proiectele de investiţii ale grupului în România, în următorii ani, perspectivele de dezvoltare a sectorului biodiesel şi aspecte cu privire la Politica Agricolă Comună după 2013.

Faptul că reprezentanţii grupului francez şi-au exprimat disponibilitatea de a investi anul acesta 10 milioane de euro pentru modernizarea tehnologică a celor două fabrici de procesare a seminţelor oleaginoase din Slobozia şi din Urziceni reprezintă un semnal încurajator mai ales din punct de vedere economic - dezvoltarea industriei biocarburanţilor şi crearea de noi locuri de muncă -, dar şi de perspectivă în ceea ce presupune respectarea angajamentelor în faţa UE, privind obiectivul 2020 în consumul de biocombustibil. De cealaltă parte, după adoptarea Directivei privind utilizarea energiei regenerabile, în aprilie 2009, Politica Agricolă Comună a devenit o parte integrantă a politicii energetice şi de mediu a Uniunii Europene. Astfel, promovarea producţiei interne de biocombustibili are un rol fundamental. De la structura clasică a PAC, constând în subvenţii pentru produse agricole, cu scopul de a asigura în mod artificial un avantaj competitiv şi o plasă de siguranţă fermierilor europeni, s-a ajuns la utilizarea instrumentelor de intervenţie pentru sprijinirea politicii de mediu, pentru subvenţionarea producţiei de biocombustibili.

Astfel, discuţiile purtate de Guvernul român cu reprezentanţii grupului francez trebuie privite ca o asumare a potenţialului pe care ţara noastră îl are în producţia de biocombustibil, dar, în acelaşi timp, pun pe tapet o serie de probleme care trebuie rezolvate în vederea unei eficienţe la nivelul producţiei naţionale de energie "verde".

În 2008, România ocupa locul 18 în Europa în ceea ce priveşte producţia de biodiesel, în timp ce locurile fruntaşe erau adjudecate de Germania şi Franţa; astăzi, în 2011, situaţia nu e cu mult schimbată. Deşi vorbim de un potenţial mare în ceea ce priveşte producţia de biodiesel, realitatea ne aduce în prim-plan o serie de probleme cu care ne confruntăm în acest domeniu al bioenergiei. Aceste probleme le întâlnim de la producţie şi până la distribuţia biodieselului pe piaţa românească. Mai precis, procesul de obţinere de autorizaţii de producţie este unul foarte greoi şi există numeroase lipsuri în ceea ce priveşte subvenţionarea biocombustibilului şi promovarea lui. În plus, companiile petroliere locale se aprovizionează cu biodiesel în cea mai mare parte din import. Acest lucru se întâmplă din cauză că industria locală e precară, iar capacităţile de producţie sunt mai mult pe hârtie.

O altă problemă, este dată de faptul că ţara noastră nu dispune de un sistem de irigaţii bine pus la punct, care să acopere suprafeţe mari de teren cultivat cu seminţe oleaginoase, fapt care determină dependenţa într-o proporţie mult prea mare de condiţiile naturale de vreme. Chiar de curând, la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, ţara noastră s-a confruntat cu secetă, iar rezerva de apă din sol la 7 octombrie a.c., conform informaţiilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, înregistra cote extrem de scăzute. Toate acestea fac ca producţia să fie una redusă, raportată la terenul cultivat.

Biocombustibilii reprezintă viitorul, o industrie în plină creştere. După cum am spus în repetate rânduri pe parcursul acestei declaraţii, România are potenţial în furnizarea de materie primă pentru biocarburanţi, atât pentru biodiesel, cât şi pentru bioetanol, astfel încât să fie atinse ţintele stabilite la nivel european, dar mai ales să avem o industrie a biocombustibililor funcţională şi rentabilă. De exemplu, putem furniza aproape 550.000 de tone de materie primă pe an pentru biodiesel, respectiv ulei vegetal (floarea-soarelui, soia, rapiţă), ceea ce permite realizarea unui nivel similar de producţie de biodiesel.

Nu este suficient însă să ai potenţial, de vreme ce nu ştii să-l valorifici. De aceea, este de datoria Guvernului să încurajeze industria românească de biocombustibili, prin oferirea de condiţii favorabile pentru investiţii, şi să adopte măsuri de sprijinire şi protejare a producătorilor interni care să conducă la diminuarea importurilor.

De asemenea, este importantă întocmirea de rapoarte semestriale privind producţia de energie din surse regenerabile şi desfacerea ei pe piaţa internă sau la export.

În final, sunt convins că, în timp, toate aceste eforturi vor contribui negreşit la creşterea industriei de biodiesel din România la cote comparabile cu industriile altor state europene care ocupă locuri fruntaşe în producţia de combustibili bio.