Parliamentary debates

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică privind securitatea naţională prin securitate umană.

Motto: "Nu credem în formula: pot să primesc atâta securitate, câtă libertate sunt dispus să dau!"

Distincţia dintre securitatea naţională şi cea internaţională devine irelevantă de îndată ce referinţa principală este individul uman, respectiv cetăţeanul! Atunci când criteriul relevant rezidă în indicii concreţi de calitate a vieţii, în bunăstare, educaţie, sănătate şi, finalmente, demnitate umană.

De ce fel de securitate avem într-adevăr nevoie? Credem cu tărie că doar o securitate care se fundamentează pe nevoile reale ale populaţie şi pe cooperare internaţională poate întări cu adevărat legătura dintre pace, dezvoltare şi democraţie.

Instituţiile din sectorul de securitate pot ocaziona percepţii contrare scopului pentru care au fost create, dacă entitatea ultimă pe care ar trebui să o apere şi promoveze - individul - se simte ameninţată, în numele unor scopuri mai importante. Ne referim, desigur, la securitatea naţională, societală, grupală, regională sau internaţională...

Pentru orice societate democratică, înţelegerea şi gestionarea violenţei teroriste ridică o problemă limită: respectarea libertăţilor membrilor săi, dificil de restrâns în mod legitim, chiar în lupta împotriva terorismului. Aceasta poate fi breşa prin care scopul major al teroriştilor poate fi atins! La nivel tactic, dimensiuna prevalentă a unui atac terorist, deci şi al efortului de prevenire şi diminare a efectelor, este cea fizică... Oroare şi groază! Mai subtil şi mai greu de luptat este însă pe plan strategic, acela al şubrezirii simbolice a suportului valoric al societăţii democratice, pe care ameninţarea unui atac terorist o generează prin consecinţele sale anticipative - adică prin restrângerea legitimă a libertăţilor cetăţenilor ei.

Statele nedemocratice nu au această problemă de rezolvat - reprimă violenţa cu aceleaşi mijloace... Violenţa şi democraţia trimit la accepţiuni ale forţei şi ale dreptului care se exclud reciproc. Democraţia se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor prestabilite şi acceptate de către majoritatea membrilor comunităţii. Utilizarea forţei, respectiv încălcarea acestor libertăţi, nu constituie a priori un mijloc de acţiune individuală sau colectivă legitimă.

Terorismul nu poate fi înţeles decât ca un afront dur la esenţa democraţiei pe care o vizează. Avem de-a face, aşadar, cu un caracter absolut contradictoriu al confruntării cu terorismul într-un stat democratic. Dacă statul impune o manieră de gestiune a violenţei care aduce atingere libertăţilor cetăţenilor, efectele pot periclita reperele democratice de funcţionare ale acestuia. În general, indivizii sunt de acord cu folosirea legitimă a forţei, în măsura în care ajung la concluzia că aceasta este un semn că democraţia se apără, într-adevăr, împotriva violenţei. Sunt însă mai puţin dispuşi să le fie pusă în chestiune exercitarea libertăţilor şi drepturilor lor, ca subiecţi nemijlociţi ai unui stat democratic.

Într-o democraţie, intensitatea şi limitele răspunsului faţă de ameninţarea teroristă constituie un parametru critic al reacţiei statului în faţa violenţei. Un sondaj de opinie desfăşurat în SUA după atacurile din 11 septembrie 2001, privind disponibilitatea oamenilor de a negocia limitele propriilor libertăţi contra unui grad sporit de securitate personală, arată că o variabilă cheie a ecuaţiei este, de fapt, încrederea în structurile guvernamentale. Cu cât oamenii se încred mai puţin în instituţiile statului, cu atât sunt mai puţin dispuşi să-şi negocieze libertăţile civile contra securităţii, indiferent de cum este perceput nivelul ameninţărilor.

Legitimitatea îndeplinirii misiunilor serviciilor de informaţii presupune instituirea unor mecanisme care să implementeze garanţiile juridice referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Recomandarea 1713 din 23 iunie 2005, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, privind Controlul democratic al sectorului de securitate în statele membre fixează criteriile generale ale oricărui astfel de mecanism de control: legalitatea - care presupune existenţa unui cadru legal limpede în domeniu şi monitorizarea respectării acestuia, legitimitatea - adică protecţia drepturilor fundamentale ale omului şi respectarea standardelor de bună guvernare, şi eficienţa operaţională, pentru care serviciile ar trebui să dispună de resurse suficiente, utilizate optim, iar direcţiile lor de activitate ar trebui să derive din scopurile definite de reprezentanţii liber aleşi ai cetăţenilor.

Eficienţa sectorului de securitate naţională se cuantifică, în valoare reală, în securitate umană. Conchidem că legislaţia românească în materie de securitate trebuie să ţină seamă de aceste jaloane fundamentale şi suntem convinşi că societatea civilă nu poate decât să salute şi să sprijine traducerea lor în termenii textelor de lege.