Parliamentary debates

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Un semnal de alarmă pentru procesul de restructurare a sectorului energetic românesc"

România deţine resursele şi are capacitatea pentru a deveni unul dintre stâlpii politicii energetice europene în viitorul apropiat. Pe de o parte, dimensiunea pieţei şi politica fiscală fac sectorul energetic românesc atractiv pentru investitorii străini, pe de altă parte, lipsa de transparenţă şi de eficienţă în producţie îl fac vulnerabil în faţa altor jucători de pe piaţă.

Liberalizarea pieţei de energie şi investiţiile străine prin privatizarea unor pachete deţinute de companiile de stat sunt singurele căi prin care sectorul energetic românesc poate fi revigorat, retehnologizat şi rentabilizat. De aceste investiţii străine avem mare nevoie, în prezent, atât pentru dezvoltarea capacităţii de producţie - prin crearea de noi unităţi de generare a energiei - şi creşterea eficienţei în producţie, cât şi pentru conformarea noilor companii la standardele de mediu ale UE. Vorbim de un necesar de investiţii în domeniul energiei care se ridică la zeci de miliarde de euro, pe care România nu le poate obţine decât prin încurajarea parteneriatelor statului cu investitori regionali privaţi din sectorul energiei.

Aşa cum a declarat şi Jeffrey Franks zilele trecute, "investiţiile vor veni în România numai atunci când preţurile la energie vor fi cele corecte, când competiţia va fi onestă şi când climatul de afaceri va deveni favorabil", cu alte cuvinte, numai atunci când vom putea vorbi de o producţie de electricitate restructurată şi eficientă în România şi când vom avea contracte bilaterale transparente care să susţină producţia în acest sector.

Planul de reorganizare a producătorilor de stat de electricitate în două companii energetice noi, Oltenia şi Hunedoara, are ca termen de finalizare convenit cu instituţiile financiare sfârşitul lunii iunie 2012. Scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, prevede că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţatănouacompanie energetică prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari şi că această companie va fi privatizată până la sfârşitul lunii iunie 2012. Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul celei de-a doua companii, Complexul energetic Hunedoara, care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale Companiei Naţionale a Huilei cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizării fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012.

Cu toate acestea, avem deja la ora actuală o întârziere în calendarul procesului de privatizare, aspect semnalat şi de reprezentanţii FMI în vizita din România desfăşurată săptămâna trecută. Aceeaşi întârziere o avem şi în ceea ce priveşte managementul privat în companiile de stat, termenul-limită prevăzut pentru unele companii fiind sfârşitul acestui an.

Să nu uităm că România poate deveni, în următorii ani, un exportator de energie şi un jucător-cheie în regiune în domeniul furnizării de electricitate. Însă pentru aceasta este necesară restructurarea producţiei în sectorul energetic şi transparentizarea politicilor energetice, inclusiv prin depolitizarea conducerii acestor societăţi şi atragerea unui management performant.

Reforma în sectorul energetic este un proces greoi, cu mize mari, nimeni cu contestă acest lucru. Cu toate acestea, nu ne mai putem permitem întârzieri. Guvernul trebuie, de acum, să meargă în linie dreaptă şi să-şi continue angajamentele pe linia privatizării şi a îmbunătăţirii capacităţii manageriale în acest sector-cheie. Odată constatată încetinirea procesului de reformă, trebuie luate măsuri rapide pentru redresarea situaţiei: rediscutarea termenelor-limită, restabilirea direcţiilor de acţiune prioritare, luarea în considerare a noilor indicatori macroeconomici şi a poziţiei României la nivelul Uniunii Europene etc. Nu mai este suficient angajamentul şi dorinţa de a progresa în această direcţie, ci este nevoie de acţiune şi de rezultate în programul de reforme structurale.