Marian Ghiveciu
Marian Ghiveciu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.125/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.67 Marian Ghiveciu - declaraţie politică: "Agricultura de subzistenţă şi tracţiunea animală mai sunt de actualitate?";

 

Domnul Marian Ghiveciu:

"Agricultura de subzistenţă şi tracţiunea animală mai sunt de actualitate?"

Agricultura românească din zonele de câmpie, practicată de cei care aveau suprafeţe mai mari de pământ şi se ocupau exclusiv cu agricultura, folosea boii de muncă şi caii. În Banat se utilizau pentru tracţiune juncanii între 2 şi 4 ani, care apoi erau puşi la îngrăşat şi se exportau pentru carne. În aceste cazuri, nu mai era însă agricultura de subzistenţă propriu-zisă.

Acest tip de agricultură, în mare măsură independentă de societate, nu a avut de suferit în timpul crizei economice de la începutul deceniului trei al secolului trecut. Odată cu cooperativizarea, şi ca argument al cooperativizării, tracţiunea animală a fost discreditată, fiind prezentată ca simbol al agriculturii primitive. După cooperativizare, animalele de muncă au fost trimise la abatoare.

După 1990, când gospodăriile colective s-au desfiinţat, foştii cooperatori au primit numai pământul, nu însă şi inventarul cu care să lucreze acest pământ. Pentru lucrările solului au trebuit să plătească celor care şi-au putut procura tractoare, totul fiind scump.

Consecinţele se văd în fiecare an, când suprafeţe enorme rămân necultivate, iar noi suntem obligaţi să importăm alimente pe care înainte le exportam. Tot din acest motiv, terenurile agricole se vând la preţuri mult sub valoarea lor.

În anii anteriori acestei crize economice, am cunoscut pensionari cu venituri suficiente care se retrăseseră la ţară şi practicau agricultura din plăcerea de a munci liber şi a-şi produce singuri alimente de a căror calitate sunt siguri. În prezent, însă, salariaţii din mediul rural cultivă suprafeţe de teren agricol pe are le deţin, iar mulţi pensionari s-au întors în satele în care au moştenit câte un petic de pământ şi caută să-şi suplinească insuficienţa veniturilor prin agricultură. Numărul şomerilor este în creştere şi probabil mulţi vor trebui să procedeze - sau deja procedează - la fel ca pensionarii. În aceste condiţii, agricultura de subzistenţă revine în actualitate. Pentru cât timp? Nu ştiu.

Tracţiunea animală este indispensabilă în asemenea situaţii. Tracţiunea animală are avantajul că animalul de muncă poate fi "fabricat" de agricultor, fără să necesite împrumuturi împovărătoare, iar după "uzura fizică" poate fi folosit în alimentaţia omului.

Tracţiunea animală este de actualitate mai ales pentru agricultura ecologică. Un profesor polonez este de părere că pentru micii fermieri din toată Europa calul de muncă revine în centrul de interes.

Cred că merită să medităm asupra acestui subiect şi să nu fim atât de categorici şi să dispreţuim acest mod de a practica agricultură.