Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

În cercetarea agricolă se pregăteşte un troc prea oneros.

Cercetarea agricolă din România era, până în 1989 - fără să spunem vorbe mari - o reală forţă de producţie, o vitrină a performanţelor din sector, un mijloc şi un cadru de dezvoltare şi modernizare a activităţii de obţinere a produselor agro-alimentare necesare atât consumului intern, cât şi pentru unele exporturi care se efectuau din unităţile agricole în multe ţări care ne trimit astăzi mâncare în super şi hiper-market-uri.

Şi în anii de după Revoluţie, activitatea de cercetare agricolă şi-a continuat programul său de ameliorare a soiurilor de plante şi efectivelor de animale, este drept cu tot mai puţine terenuri pentru încercări şi experienţe, cu tot mai puţin specialişti, cu un interes tot mai scăzut din partea noilor manageri (sau administratori) care au condus destinele unităţilor de cercetare agricolă, devenite prin organizări, societăţi mari agricole cu capital de stat şi cu obiect special de activitate.

Din păcate, aceste mari societăţi au devenit tot mai mici, personalul specializat s-a diminuat tot mai mult, iar roadele cercetării agricole au fost tot mai puţin vizibile.

Deşi nu a dorit nimeni, aceste unităţi nu mai reprezintă aproape nimic pentru agricultura românească, iar agricultura noastră - ca ramură de bază a economiei, cum se numea odată - nu mai este nici ea decât o cenuşăreasă, o copie palidă a ceea ce a fost înainte, un sector nu prea onorant al structurilor noastre economice cu care ne pregătim să intrăm în Europa.

Dacă situaţia este asta în agricultură, de ce am mai avea nevoie de cercetare în domeniu? De ce mai avem terenuri, oameni, construcţii şi aparatură care să continue munca de cercetare agricolă?

Aceste întrebări, desigur, nu au fost formulate explicit. Dimpotrivă, despre agricultură şi sectoarele sale de avangardă se spun în continuare sloganuri frumoase. Dar se acţionează invers. Iată, în acest sens, şi unele fapte sau declaraţii de intenţie de dată recentă.

Este vorba de faptul că, la întâlniri care au avut un oarecare caracter public, în alte împrejurări semioficiale, ministrul agriculturii, atât de mult cunoscut pentru ideile sale radicale privind rolul statului în economie, a afirmat că va promova acte normative care să reducă drastic activitatea şi numărul staţiunilor de cercetare agricolă şi să restrângă suprafaţa terenurilor pe care acestea le au în exploatare-administrare, de la 65 mii hectare la 18 mii hectare.

Trocul acestei acţiuni ar fi fost promisiunea că cele 18 mii hectare precum şi capacităţile de cercetare care mai rămân, cu toată baza lor tehnico-materială şi zestrea genetică proprie, vor fi finanţate de la bugetul de stat, astfel încât să nu aibă lipsuri materiale şi nici dificultăţi de ordin logistic şi profesional uman.

Nu pot să spun decât că un astfel de demers ar fi un preţ prea mare pe care l-am plăti pentru delăsarea şi nepăsarea instalate la cei care ne conduc sectorul; ar fi, cu alte cuvinte, un troc prea scump pentru ceea ce se doreşte a se face din unităţile de cercetare agricolă. Ele, desigur, nu prea mai au pe cine să servească, la cine să furnizeze rezultatele cercetărilor, cui să se adreseze pentru valorificarea programelor sale de creaţie.

Totuşi ele au, cum am spus, o solidă bază genetică, un potenţial substanţial de cercetare, mai au încă oameni pregătiţi şi mai există de asemenea, şi condiţii pentru revenirea noastră la agricultura mare şi performantă. Nu ar fi deci o trudă inutilă acea minimă grijă pentru relansarea activităţii de cercetare agricolă. Cu condiţia să nu se diminueze cu 47 de mii de hectare fondul lor funciar.

Dacă totuşi nu se renunţă la această idee, îmi permit să afirm că ministrul Flutur are în intenţie să împartă pământul staţiunilor de cercetare pentru a satisface unele interese din cercul său politic, pentru că pământurile în cauză nu sunt destinate foştilor proprietari ci unor grupuri de misiţi şi speculanţi, care vor încasa sume fabuloase de la exproprieri, cum este cazul Staţiunii de cercetări pentru bovine din Arad, pe terenurile căreia trece traseul autostrăzii Nădlac-Bucureşti.

Vă mulţumesc.