Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.68 Dan Bordeianu - declaraţie politică: "Administraţia publică, încotro?";

 

Domnul Dan Bordeianu:

"Administraţia publică, încotro?"

De 20 de ani încoace ne punem cu toţii această întrebare, în condiţiile în care acest domeniu extrem de important al vieţii sociale româneşti a trecut prin diferite faze ale existenţei sale. Administraţia publică a făcut obiectul aprecierilor succesive din partea reprezentanţilor europeni, şi din păcate, întotdeauna aceste aprecieri nu au fost tocmai pozitive. Astăzi, într-o Românie europeană a anului 2009, întrebarea în cauză este mai mult decât actuală.

Guvernul Boc, în doar câteva săptămâni, a reuşit să bulverseze întreg sistemul administraţiei publice româneşti, în condiţiile în care cea mai mare parte a deciziilor din acest domeniu au fost luate fără a avea o strategie concretă, fără a avea măcar o idee clară legată de punctul terminus la care trebuie să ajungă administraţia românească.

Cea mai gravă problemă cu care se confruntă astăzi administraţia publică românească este managementul funcţiei publice sau, mai bine spus, lipsa totală a acestuia. Cine are o cât de mică legătură cu administraţia publică ştie cât de mici sunt veniturile funcţionarilor comparativ cu munca depusă şi cu răspunderea pe care o au. Nu spune nimeni că, în unele locuri, schemele de personal nu trebuie modificate, nu spune nimeni că unii funcţionari (foarte puţini de altfel) au performanţe nu tocmai satisfăcătoare, dar marea masă a acestor oameni îşi fac treaba şi o fac aşa cum trebuie.

Guvernul Boc a avut neinspirata idee de a elimina sporurile şi orele suplimentare pentru funcţionari, în condiţiile în care, aşa cum spuneam, veniturile acestora erau oricum mici. O dovadă în acest sens este faptul general recunoscut că pe anumite domenii cheie în administraţie (informatică sau managementul fondurilor europene) nu vine nimeni să se angajeze în administraţie, tocmai datorită veniturilor mici. Nu trebuie să uităm că aceşti slujbaşi la stat sunt supuşi unui statut care le interzice obţinerea oricărui alt venit suplimentar şi le impune o serie întreagă de constrângeri.

În condiţiile impuse de guvernul Boc, cei care lucrează astăzi în administraţie au două variante: să moară de foame sau să părăsească sistemul. Vorbim aici despre specialişti în administraţie, oameni cu studii în domeniu, oameni pentru care statul roman a cheltuit o avere în ultimii 20 de ani pentru a-i forma şi aduce la nivelul colegilor lor europeni.

Ceea ce face acum Guvernul Boc este mai mult decât o greşeală. Este o mare nedreptate făcută funcţionărimii româneşti. Mai mult, consider că, prin măsurile luate, Guvernul face o invitaţie fără precedent la corupţie. Una dintre cele mai eficiente măsuri anticorupţie ar fi creşterea veniturilor funcţionarilor şi nu diminuarea lor.

Aşadar, susţin cu toată tăria cererile sindicaliştilor din administraţia publică, pentru că sunt convins că au dreptate, iar dacă guvernarea consideră că reducerea cheltuielilor bugetare se face prin adoptarea unor astfel de măsuri ilogice şi total greşite, trebuie să îşi asume şi efectele grave care vor urma, în contextul funcţionării instituţiilor statului român.

Stimaţi domni de la PD şi PSD, treziţi-vă, campania electorală s-a terminat! Guvernaţi ţara şi conduceţi administraţia, nu stricaţi tot ce s-a făcut în ultimii 20 de ani!