Parliamentary debates

Domnul Ion Dumitru:

"Infrastructura şi energia, surse de blocare a dezvoltării agricole şi rurale"

Concernul Shell, mare producător şi distribuitor de energie şi combustibili, a părăsit România, nu din cauza lipsei oportunităţilor de afaceri cât mai ales din cauza "lipsei de infrastructură şi a birocraţiei locale", rămasă ca "un furuncul pe fruntea ţării".

Nimeni nu înţelege, nici din ţară şi nici din afara ei, de ce România în perioada de tranziţie nu a putut finaliza autostrăzile, aşa cum au procedat ungurii vecinii noştri. Nimeni nu înţelege de ce serviciile de pe Autostrada Soarelui nu reuşesc să se concesioneze, pentru a încasa banii necesari construcţiilor. Nimeni nu înţelege de ce managementul instituţional a pus noi taxe pe nişte "drumuri asfaltate cu gropi", ruşinea Europei, în loc să scoată bani dintr-o infrastructură care să faciliteze reducerea de combustibil şi timp şi să relanseze dezvoltarea economică.

Din cauza costurilor mari de transport, cu 30-40% mai mari decât în celelalte ţări din Uniunea Europeană, datorate consumului mult mai ridicat de combustibil, a timpului suprasolicitat de transport şi a distrugerii premature a autovehiculelor, valoarea noastră competiţională ca oameni de afaceri, ca turişti, călători, are mult de suferit. Este a doua bilă neagră pe care guvernele ne-au atârnat-o de gât.

Peste 50% din satele şi comunele din România nu au decât o singură cale de acces. În aproape 100% din zonele rurale care au primit apă curentă, nu s-a realizat şi canalizarea şi nicidecum staţii de epurare. În aceste condiţii, introducerea apei în absenţa canalizării a devenit un mare pericol pentru poluarea mediului şi mai ales a apei freatice.

În fine, o problemă deosebită a zonelor rurale, ţinând cont şi de sărăcia lor, o constituie aprovizionarea cu energie. Dezvoltarea economică rurală nu se poate obţine prin hibridarea sărăciei din sate şi comune cu actualele preţuri ale energiei, fie că aceasta are nume de electricitate, gaze sau combustibili. Altă formă de energie ar mai fi cea primară, lemnul fiind cea mai cunoscută. Lemnul, ca material energetic, este insuficient şi incomod şi nu poate face faţă cerinţelor unei dezvoltări economice moderne, mai ales că, la modul în care au fost jefuite pădurile ţării, ar trebui ca cel puţin timp de 30-40 de ani să nu mai fie tăiat nici măcar un singur arbore.

Petrolul este pe epuizate şi, din aceste considerente, ca şi altele, care ţin de monopolul marilor carteluri energetice, preţul energiei a crescut şi creşte galopant.

România trebuie să se bazeze pe abandonarea progresivă a resurselor de energie convenţională şi să stimuleze obţinerea de energie neconvenţională în special din biomasă, energie solară, eoliană şi geotermică.

Planul reconstrucţiei energetice şi ecologice a ţării trebuie să pună în mişcare cercetarea românească care are deja soluţii şi Guvernul să ia deciziile politice, care derivă din necesitatea şi importanţa unei asemenea strategii.

Astfel, odată cu începerea revoluţiei energetice alternative (soare, vânt, biodiesel, biogaz, gaz, etanol, metanol, hidrogen) va lua sfârşit forţa marilor carteluri ale petrolului şi va începe o eră a unei economii bazate pe forţa reală a cunoaşterii şi dreptăţii, a competiţiei cinstite.

Fireşte, statul român care are strategii naţionale, dar nu are variante de lucru concrete, ar trebui să stimuleze iniţiativa particulară în obţinerea de energie convenţională şi să stimuleze obţinerea de energie neconvenţională în special din biomasă, energie solară, eoliană şi geotermică.