Parliamentary debates

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Mituri şi fetişuri în politica românească"

M-am gândit să abordez astăzi un subiect care se referă la credinţele mai tuturor oamenilor dintr-o societate, deci şi din societatea românească. Este vorba de mituri şi fetişuri.

Dintotdeauna, negăsind explicaţii precise, concrete, ale unor fenomene naturale sau ale unor evenimente, oamenii si-au creat, voluntar sau nu, mituri, pentru a-şi explica respectivele fenomene sau evenimente. Oamenii au avut mereu nevoia să creadă în miraculos sau necunoscut, mai ales în epocile din vechime.

Erudiţii ne învaţă să distingem două tipuri de mituri: mituri pe care oamenii le-au creat din ignoranţă, în special la civilizaţiile preistorice sau arhaice, şi mituri mai noi, pe care unii oameni le-au creat în mod deliberat, tocmai ca prin ele şi prin simbolistica lor să-şi poată manipula semenii. Exemplific aici prin miturile existente în societatea românească a ultimilor 20 de ani: mitul "vânzării României", mitul naţional, mitul pericolului maghiar, mitul conspiraţiei evreieşti, mitul ocultei internaţionale etc.

Într-una dintre accepţiunile sale, mitul relevă o mare credinţă, un mare proiect ideal. Sunt mulţi istorici şi politologi care vorbesc despre asemenea mituri, exemple clasice fiind mitul lui Mihai Viteazul sau mitul lui Mihai Eminescu. Pentru o persoană pare a fi suprema recunoaştere. Deci nu poţi să ajungi mai sus decât această condiţie de mit, adică să reprezinţi ceva fundamental pentru o anume comunitate. Mitul lui Eminescu sau al lui Mihai Viteazul reprezintă mari idei care îi pun pe oameni în mişcare.

Dacă nu ne referim la persoane, putem vorbi despre idei transformate în mit şi aici aş menţiona doar cele trei mari mituri contemporane identificate de profesorul Lucian Boia: progresul, naţiunea şi democraţia. Acestea sunt cele trei mari idei care au mişcat omenirea în ultimele două secole.

Mitul este o construcţie imaginară, şi când spun că este imaginară nu spun că nu este adevărat. Lucrurile nu se împart atât de simplu. Sunt adevărate şi neadevărate în acelaşi timp. Poate să fie o naraţiune, cum sunt miturile antice, poate să fie, în mod mai abstract, o reprezentare sau o idee. Oricum, este ceva ce vizează esenţa fenomenelor naturale şi sociale, în funcţie de valorile semnificative ale unei comunităţi, fiindcă mitul trebuie să se aşeze în acest cadru fundamental al unei societăţi, al unui sistem de valori.

Spre deosebire de mit, fetişul este doar obiectul unei veneraţii exagerate sau o idee ce este subiectul unei adoraţii oarbe, nejustificate. Am întâlnit comportamente asociate la nazişti, la comunişti sau la mai îndepărtaţii talibani.

Zilele acestea este un bun moment să abordăm tematica cu luciditate, astfel încât societatea noastră să devină, în sfârşit, majoră, să-şi treacă examenul de maturitate. Ce este mit şi ce fetiş în politica românească? Ce idei merită să susţinem şi care sunt cele care ne pot transforma în extremişti de orice fel?

Vă invit, stimaţi colegi, la un moment de reflecţie.