Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf
Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf

Sittings of the Chamber of Deputies of December 6, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.197/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 6, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Cătălin Ovidiu Buhăianu Obuf - intervenţie politică intitulată "Educaţia - între prioritate şi neglijenţă naţională";

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu Obuf:

Declaraţie politică intitulată: "Educaţia - între prioritate şi neglijenţă naţională."

Educaţia trebuia să fie domeniul care, potrivit programului de campanie electorală al Alianţei "D.A.", trebuia să primească 6% din P.I.B., însă, se vede treaba că nu a fost altceva decât praf în ochii electoratului şi, mai mult decât atât, în ochii profesorilor şi al celor care activează în acest sistem.

Nu spune nimeni că este uşor şi că problemele nu sunt dintre cele mai acute, dar de aici şi până la a afirma că norma didactică este dintre cele mai scăzute din Europa, şi bătaia de joc ce reprezintă bugetul alocat Educaţiei pe 2006, îl recomandă pe ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, ca unul dintre membrii Cabinetului Tăriceanu căruia şcoala îi este indiferentă.

Cu siguranţă că actualul guvern în totalitatea lui nu prea a iubit şcoala, şi iată că s-a ivit un moment prielnic de a se răzbuna pe toate neplăcerile provocate de trezitul de dimineaţă, făcutul temelor, ieşitul la tablă, corigenţele din vară şi notele scăzute la purtare, din copilăria şi tinereţea acestor bravi miniştri.

Domnilor guvernanţi,

Trebuie să înţelegeţi că fără educaţie, această societate în care trăim cu toţii deraiază precum un tren sărit de pe şine. Nu luaţi exemplul preşedintelui ţării, Traian Băsescu, care nu prea a trecut pe la şcoală, ci luaţi exemplul marilor scriitori, filozofi, muzicieni, cercetători care şi-au dedicat tot talentul şi priceperea lor pentru ca noi şi copiii noştri să ne putem mândri cu ceea ce ei au creat şi lăsat în urma lor.

Au dreptul profesorii la salarii mai mari şi la o viaţă mai bună? Poate da, poate nu!

Important este ca tensiunile din cadrul Alianţei "D.A." să nu degenereze, pentru că atunci prioritatea României - o bună relaţie între P.N.L. şi P.D. - s-ar transforma într-o "mare pierdere naţională".

A avea "un preşedinte jucător" nu este ceva rău, dar în condiţiile în care acesta să nu fie părtinitor şi adeptul culorii portocalii, altfel, din ceva bun se ajunge la ceva foarte rău, şi din nou Curtea Constituţională va fi cea care va trebui să decidă dacă greva este sau nu legală, dacă convine sau nu această decizie actualilor guvernanţi şi, în final, dacă verdictul este cumva în defavoarea Coaliţiei, membrii Curţii vor fi apostrofaţi drept susţinători şi adepţi ai "sistemului educaţional ticăloşit", sau cei care doresc ca în România să se facă carte.

Dacă se vrea, se poate, şi în consecinţă, ar trebui revizuit bugetul pe fiecare minister în parte, pentru ca Educaţia să nu fie neglijată şi catalogată ca "Cenuşăreasa" actualului guvern, ci să reprezinte o prioritate naţională, privind în perspectiva cerinţelor unei societăţi cu direcţie europeană.