Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

Pachetul de legi privind reforma sănătăţii, intrat în vigoare prin asumarea răspunderii de către Guvernul Tăriceanu şi după respingerea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie în Parlament, a şi început să-şi arate roadele nefaste. Deşi domnul Nicolăescu, ministrul liberal de resort, ne asigură că proiectul domniei sale urmăreşte realizarea unui sistem de sănătate modern, pus permanent în slujba cetăţeanului, iată-ne azi în faţa unei noi crize - cea a medicamentelor fără reţetă.

De câteva săptămâni, cea mai mare parte a medicamentelor, inclusiv unele pe care bolnavii le folosesc în mod curent, din propria lor experienţă, nu se mai pot procura fără reţetă. Parcă n-ar fi fost de ajuns lipsa unor produse farmaceutice de import, parcă nu era suficientă odiseea medicamentelor compensate, ne mai lipsea strategia reţetelor pentru banalele fiole de algocalmin sau comprimatele de penicilină. În condiţiile în care societatea românească este atât de bolnavă la propriu, nu doar la figurat, medicul de familie este extrem de solicitat. Ne întrebăm noi, şi nu domnul ministru, ce va fi de aici înainte la uşa unui astfel de cabinet medical? Practic, medicul de familie va trebui să lase deoparte stetoscopul şi să stea doar cu pixul şi ştampila în mână.

Înţelegem bine gestul farmacistului de a solicita reţete, în cazul unor medicamente de înaltă tehnologie, cum ar fi cele derivate din sânge uman sau plasmă umană, substanţele imunologice sau produsele radiofarmaceutice. Înţelegem, de asemenea, etica şi profesionalismul farmacistului de a nu elibera fără reţetă substanţe care nu se pot obţine decât în baza prescripţiilor medicale speciale sau restrictive, dar nu pricepem de ce o asemenea rezervă faţă de produsele care de acum au intrat în uzul tradiţional al nostru. Temerile enunţate de Ministerul Sănătăţii, în faţa abuzului de medicamente, a creării de stocuri, la preţurile la care se vând produsele farmaceutice, sunt neîntemeiate. După cum neîntemeiată se dovedeşte neliniştea care-i încearcă pe unii farmacişti, invocând posibilitatea ca bolnavul să-şi curme viaţa cu ajutorul unor medicamente obţinute fără reţetă. La urma urmei, cine vrea să recurgă la un asemenea gest necugetat poate să-şi cumpere medicamente pe bază de reţetă, dar să le consume cu ghiotura, împotriva indicaţiilor din prospect, de pe ambalajul primar ori secundar sau a indicaţiilor pe care le primeşte, de regulă, de la farmacist. Riscul este al bolnavului, şi nu al farmacistului.

Credem că, pe cât de neîntemeiată este exigenţa farmacistului de a nu elibera medicamente care au neapărată nevoie de prescripţie medicală, pe atât de înţelegătoare trebuie să fie atitudinea acestuia faţă de bolnavul nevoit să piardă, pentru orice medicament, câteva ore, alergând după reţetă.

Să ne gândim că dacă pentru un sfert din cele 1200 de medicamente care se pot obţine fără recomandare medicală ni s-ar cere totuşi reţete, n-am mai putea vorbi despre o îmbunătăţire a ocrotirii sănătăţii, ci despre un haos în acest domeniu vital.

Noi credem că, aşa cum a jurat la absolvirea facultăţii, farmacistul se va dovedi, în întreaga sa activitate, răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-i acordă respectul cuvenit. Medicul, ca şi farmacistul, trebuie să-i trateze pe bolnavi cu raţiune, dar şi cu căldură sufletească, şi nu cu indiferenţa şi răceala funcţionarului care nu vede în faţa ochilor viaţa decât prin prisma cifrelor reci.