Parliamentary debates

Domnul Mircea Irimescu:

"Frânturi etice, psihologice, politice"

Adept fervent al implicării plenare şi discutabile a preşedintelui în toate problemele politice, juridice şi economice ale ţării, domnul Băsescu, încă de la începutul primului mandat, a adus în viaţa publică a ţării un dinamism apreciabil.

Personal m-am bucurat că foloseşte un tip de discurs politic frust, direct, lipsit de eufemismele cu care ne obişnuiseră predecesorii săi. Ulterior, când am ajuns să asist la cuvântările pe care le ţinea în aula Camerei Deputaţilor, am detectat în vocea, gestica şi intonaţia domniei sale o nuanţă nefirească care ascunde o satisfacţie maladivă: aceea de a fi el cel care spune lucrurilor pe nume, de a fi el cel care trasează "linii directoare", care înfierează devierile şi năravurile politicianiste. În rostirea preşedintelui se identifică precipitarea determinată de teama ca nu cumva să nu i-o ia cineva înainte în facerea publică a gravelor probleme sociale şi economice ale României. Să ne amintim felul intempestiv în care a ieşit la rampă pentru a anunţa reducerea salariilor, pensiilor şi a subvenţiilor de toate formele. Discursul preşedintelui din Parlament de săptămâna trecută confirmă această supoziţie.

În anul 2009 şi mai ales în timpul campaniei care i-a adus ultimul mandat în cea mai înaltă demnitate publică a ţării, domnul Băsescu, perfect informat despre urgenţa impunerii unor măsuri de austeritate specifice perioadelor de recesiune, a decis amânarea lor doar în folosul său electoral şi al partidului care-l susţinea. "Adversarul meu este criza economică", a precizat atunci preşedintele dar, contrar acestei afirmaţii, nu a întreprins nimic pentru uşurarea situaţiei ţării, dovedindu-se capabil a subordona interesele naţionale celor personale şi de grup.

În luările sale de poziţie pe tema dificultăţilor economice ale ţării se vede plăcerea preşedintelui de a se afla în faţa unei provocări. Putem bănui că este mare amator de senzaţii tari. Promisiunea domniei sale că va trece ţara prin criză aşa cum îşi trecea pe vremuri vaporul prin furtună este însoţită de o mulţumire detectabilă. Ceva asemănător celebrei atitudini a fostului premier britanic W. Churchill care - la începutul ultimului război mondial - jubila că, în ciuda ameninţării războiului distrugător, el simţea că întinereşte.

Preşedintele are toate datele unei abordări corecte a realităţii în care se află ţara. În ciuda acestui lucru, capacitatea domnului Băsescu de a intui evoluţia economiei româneşti a fost redusă. De la aprecierea relaţiei cu FMI-ul ca o "centură de siguranţă", la presupunerea că România este protejată de criza financiară, băncile româneşti nefiind în pericol de faliment, la prognozele eronate de reluare a creşterii economice, susţinerile preşedintelui denotă lipsa unui minim fler economic şi politic pentru problemele majore ale ţării. În plus, niciodată nu s-a arătat îngrijorat de erorile sale de apreciere, dimpotrivă, a etalat o tot mai accentuată încredere în sine.

În timpul guvernului Tăriceanu, susţinut de coaliţia care i-a asigurat şi lui accederea la magistratura supremă a României, preşedintele, dovedit că nu suportă o guvernare pe care n-o "comandă", a boicotat energic acţiunile acestui executiv, însă, când şi-a făcut în Parlament bilanţul primului mandat, şi-a însuşit succesele acelei guvernări. Ulterior, nu a ezitat să interpreteze sui generis Constituţia pentru a obţine învestirea unor guverne manipulabile, probând astfel deformaţia profesională a "comandantului" obişnuit doar cu ordine milităreşti.

Pericolul care ameninţă regimul democratic din România prin degradarea, uneori nemeritată, a vieţii parlamentare nu l-a îngrijorat deloc şi nu a întreprins nimic pentru consolidarea unei imagini pozitive a forului legislativ al ţării. Dimpotrivă, pentru creşterea popularităţii sale şi pentru succesul său în alegerile pentru al doilea mandat, în special cu prilejul referendumurilor pe care le-a organizat, a lovit fără remuşcare în inima democraţiei româneşti.

Anii de mandat scurşi au arătat un preşedinte dornic de a ajunge, el şi ţara pe care o conduce, în atenţia vieţii politice internaţionale. A inventat o zonă de interes geopolitic al cărei protagonist urma să fie, a linguşit cea mai mare putere a lumii, a angajat ţara în toate misiunile militare aliate din ultimii ani. În acelaşi timp, incapabil să-şi reprime pornirile de a spune tot ce gândeşte, preşedintele a contribuit la degradarea relaţiilor României cu unele state din zona noastră, în special Rusia şi Ucraina, cu efecte costisitoare pentru viaţa economică a ţării.

Adept al implicării serviciilor de informaţii ale ţării în viaţa cotidiană, obsedat de ideea unui stat puternic, perpetuu tentat de a face din orice probleme de siguranţă naţională, de câte ori a avut prilejul să intre în conflict cu cineva, preşedintele a "fructificat" eficient oportunitatea şi... certurile s-au ţinut lanţ! Cu aprecieri care au mers de la acuzaţii de corupţie, niciodată probate, până la presupuse defecte fizice ale persoanelor (exemplu: recenta demascare a "feţei imature" a lui Victor Ponta), preşedintele a contribuit la menţinerea unei stări de instabilitate în spaţiul public.

Exemplele prezentate sunt în măsură să creioneze, fie şi sumar, profilul etic şi psihologic al unui înalt demnitar, de prestaţia căruia depinde prezentul şi viitorul ţării. Să medităm asupra lui.