Parliamentary debates

Domnul Ioan Holdiş:

"Sănătatea pe butuci"

De câteva săptămâni încoace se tot vorbeşte de problemele sistemului sanitar din România, ba, mai mult, se fac comparaţii între noi şi ţări mult mai dezvoltate din punct de vedere economic.

Înainte de Revoluţie veneau sute de studenţi străini în România pentru a face facultatea de medicină la noi, deoarece era considerată una dintre cele mai prestigioase şi profesioniste din Europa. Indiferent de specializarea spre care se îndreptau, studenţii erau învăţaţi harul de a salva vieţi omeneşti de adevărate personalităţi, precum: Constantin Ion Parhon, medic endocrinolog şi neuropsihiatru, Carol Davila, medic şi farmacist, Gheorghe Marinescu, medic neurolog, Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, şi aşa mai departe.

Până în jurul anilor '90 ne-am menţinut în topul celor mai bune ţări, în domeniu medical. Din păcate, odată cu trecerea anilor am ajuns să apărem în mass-media cu probleme grave ale sistemului sanitar, nu cu diplome şi medalii, ca altă dată.

Proasta administrare a fondurilor, managerierea defectuoasă a unităţii, lipsa de interes pentru pacienţi, scăderea seriozităţii şi a competenţelor a tot mai multe persoane din sistem, toate acestea au dus în timp la situaţia actuală. Am ajuns să avem spitale în care nu ai curaj să intri, iar altele supraaglomerate, medici ce fug în alte ţări pentru a-şi profesa meseria cu demnitate, lipsă de medicamente, aparatură veche de zeci de ani, 90% din spitale neîndeplinind standardele europene de funcţionare.

De câteva săptămâni se tot mediatizează cazul mai multor persoane care din lipsă de materiale sanitare şi dezinfectanţi au luat bacterii din spitalele româneşti. Culmea este că pe hârtie, la capitolul reclamat, septic, stăm mai bine decât ţări mult mai dezvoltate. Toate acestea se întâmplă deoarece în loc să se reclame şi să se rezolve problemele, în România se preferă ascunderea acestora, fapt ce duce la situaţii mult mai grave.

Am dorit să vă vorbesc astăzi despre situaţia spitalelor şi despre gravele probleme cu care ne confruntăm, în speranţa că prin alăturarea mea la strigătul de ajutor se va face ceva în acest sens. Din păcate, nu putem bate din palme să rezolvăm toate problemele. Trebuie să conştientizăm că doar în timp se vor rezolva aceste situaţii, aşa cum în aproape 20 de ani s-au deteriorat, poate în următorii 10, 15 ani vor intra pe un făgaş demn de nivel european.