Parliamentary debates

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Un sistem de sănătate bolnav"

Situaţia sistemului de îngrijire a sănătăţii din România nu este nicidecum una nouă, inedită, despre care abia acum aflăm cu surprinde. Nu!

Fiecare român din această ţară cunoaşte că sistemul sanitar este într-o boală cronică de peste douăzeci de ani, suferind de subfinanţare, de lipsa de eficienţă a cheltuirii fărâmei de buget pe care acest sector îl are la dispoziţie.

De asemenea, cu mici excepţii, majoritatea clădirilor care poartă emblema de spital, dispensar sau clinică au înfăţişarea unor instituţii care provoacă spaima pacienţilor, nemaifiind întreţinute corespunzător de foarte mulţi ani. În condiţiile slabului management, ale lipsei de reabilitare sau modernizare, noţiunea de mediu septic nu poate fi folosită nici măcar în glumă.

Deşi aceste aspecte sunt cruciale pentru funcţionarea unui sistem naţional prioritar, vă pot spune că ele ţin în cea mai mare parte de finanţare şi că pot fi remediate într-un orizont de timp destul de redus. Un pas important deja s-a făcut prin decizia de reorganizare, comasare şi reprofilare a centrelor de îngrijire a sănătăţii. Urmează ca toate unităţile rămase active să intre într-un amplu proces de modernizare, reabilitare şi dotare cu aparatura specifică, atât de necesară salvării de vieţi.

Din nefericire, îngrijorarea mea nu mai este legată de aspectele care privesc infrastructura medicală, pentru că drumul a fost deschis şi nu mai există cale de întoarcere. Îngrijorarea mea este legată în schimb de cea mai importantă resursă din sistemul sanitar, şi anume resursa umană.

Cunoaştem cu toţii că subfinanţarea a determinat un regim salarial mizer pentru cadrele medicale, motiv pentru care anual am pierdut sute de medici specialişti şi mii de asistenţi sau asistente medicale, care au luat calea clinicilor occidentale. Cunoaştem faptul că cei care au decis să îşi continue cariera în România sunt în continuare foarte prost plătiţi şi îşi îndeplinesc cu dificultate meseria.

Ceea ce este cu totul îngrijorător este creşterea alarmantă a cazurilor de culpă medicală evidentă sau de dezinteres vădit faţă de pacienţii aflaţi în situaţii critice. Bolnavi aflaţi la pragul intrării în comă sau care în orice moment pot intra în stop cardio-respirator sunt internaţi şi uitaţi în saloane, fără să beneficieze de asistenţa permanentă a cadrelor medicale sau de o intervenţie medicală corespunzătoare.

Diagnostice eronate, prescripţii de tratament necorespunzătoare sau chiar ignorarea totală a unui pacient asupra căruia câteva ore mai târziu se constată decesul, nu mă pot duce decât la o singură concluzie - malpraxis. Or, culpa medicală şi dedicarea totală a unui cadru medical nu are nicio legătură cu problemele pe care le traversează sistemul medical din România.

Nu este nici atribuţia mea, ca parlamentar, şi nici a vreunuia dintre românii care din nefericire ajung să ia contact cu acest sistem. Este, în schimb, datoria morală şi legală a organizaţiilor profesionale, a acelor colegii care supraveghează activitatea medicilor sau asistentelor de a analiza speţele nefericite şi de a recurge la retragerea de îndată a drepturilor de liberă practică şi excluderea definitivă din sistem a celor care nu iubesc meseria de a salva vieţi.

Există exemple fericite şi în România. Când spun asta mă refer la acel serviciu de medicină de urgenţă, cunoscut de noi toţi din acele ştiri nefericite şi numit Smurd, conceput şi construit de un medic sirian care şi-a iubit şi îşi iubeşte meseria şi care a demonstrat că este mai român decât mulţi dintre români.