Parliamentary debates

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

I-am întrebat azi pe Boc, ca premier şi preşedinte de partid, şi pe Udrea, ca ministru al dezvoltării regionale (şi turismului şi clientelismului de partid) care sunt criteriile după care se face regionalizarea în România. Aştept cu nerăbdare răspunsul, legea îi obligă să îmi răspundă în termen de maxim 30 de zile, aşa că...

Până atunci, câteva consideraţii legate de regionalizare în Europa, că doar aici trăim, şi nu în nu ştiu ce continent dispărut. În primul rând, ţările europene care au adoptat modelul regional de organizare teritorială au următoarele nivele statistice de populaţie aparţinătoare unui teritoriu (clasificarea NUTS): comună, oraş sau municipiu, apoi judeţ (în Franţa se cheamă departament, în Germania bezirk, în Italia provincie), apoi nivelul regional (Franţa region, Germania regiune, Italia regione) şi în final nivelul naţional al statului. Sigur că, în funcţie de dimensiunea statului şi mărimea populaţiei, nivelul NUTS III, cel regional, poate să existe sau nu (ce să spunem de Liechtenstein, Andorra sau altele asemănătoare).

UE recomandă nivelul regional ţărilor cu suprafaţă şi populaţie mare, dar nu obligă, cel puţin până în 2013, însă cere respectarea unor criterii prin care regionalizarea să poată deveni un proces puternic al dezvoltării durabile, care presupune reducerea decalajelor dintre regiuni alăturate şi eliminarea disparităţilor intra şi interregionale. Ar mai fi un lucru, regiunea trebuie sa fie constituită pe baza unui istoric, a unui set de valori culturale, economice şi sociale, dar să şi aibă posibilitatea unei dezvoltări echilibrate şi durabile. Practic e necesar să fie respectate anumite criterii, şi, pe de altă parte, trebuie stabilite clar responsabilităţile la nivel regional.

În alte state europene, regiunea are câteva competenţe clar definite, cum ar fi transporturi regionale, sănătate regională, educaţie regională şi cam atât, în sens major. Restul de competenţe se acordă la nivelul NUTS II, adică cel al judeţelor.

Alt argument este existenţa regiunilor de dezvoltare din România, cele opt, inclusiv Bucureşti-Ilfov şi care funcţionează de ani buni, fără a avea totuşi competenţe legislative şi decizionale. Un ultim aspect este cel afirmat de Comisia Europeană, care, răspunzând unei întrebări adresate de europarlamentarul Ramona Mănescu, admite că până în 2013 nu este în niciun caz necesară regionalizarea, întrucât fondurile structurale pentru perioada 2007-2013 au ţinut cont de actuala împărţire regională.

Cred că i-am dat suficiente informaţii lui Boc, aşa că, hai, Emile, hai cu răspunsul, ştiu că poţi!