Parliamentary debates

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

"Veşnica reformă din învăţământ, un război al nervilor pentru elevi, profesori şi părinţi."

De aproape 20 de ani, asistăm, fie în calitate de elevi, studenţi, profesori, fie de părinţi sau politicieni la un fenomen absurd privind reforma sistemului educaţional românesc. Trecut prin mai multe legislaturi, sub tutela multor miniştri ai educaţiei, sistemul românesc de învăţământ, elogiat de Occident pentru rezultatele obţinute şi prin absolvenţii merituoşi, a fost treptat schingiuit, schimbat şi peticit în numele reformei. O reformă care a început după revoluţie şi care, odată cu schimbarea fiecărui ministru, a cunoscut direcţii diferite.

Dacă e să facem o scurtă recapitulare în privinţa învăţământului preuniversitar, am avut până în prezent multiple tentative eşuate de descentralizare a sistemului. O mare carenţă, resimţită din plin de elevi, profesori şi părinţi a fost continua modificare a curriculei, haosul manualelor alternative dar, cel mai grav, instabilitatea legislativă privind examenele naţionale de admitere la liceu şi bacalaureatul.

Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră, în calitate de părinţi, aţi resimţit din plin inconsecvenţa sistemului în privinţa examenelor naţionale. Câţi elevi care ştiau că vor da admitere în liceu s-au trezit că noul ministru a introdus o altă metodă de evaluare: testele naţionale, repartizarea computerizată în liceu sau tezele cu subiect unic.

Cu alte cuvinte, regulile jocului s-au schimbat în timpul acestuia, lucru care a bulversat atât pe colegii mei de la catedră, cât mai ales pe elevii care s-au trezit dezorientaţi în faţa unui alt sistem de evaluare. Astfel, clamata reformă din sistemul educaţional a devenit un război al nervilor pentru cei implicaţi în actul de învăţământ. Şi asta pentru că în orice sistem normal, la intrarea într-un ciclu de învăţământ, atât elevii, cât şi profesorii trebuie să ştie ce-i aşteaptă la ieşirea din acest ciclu pentru a-şi concentra actul didactic pe performanţa la examenul de finalizare a studiilor.

Falimentul reformei din învăţământ n-a afectat însă doar mediul preuniversitar, ci şi învăţământul superior. Descentralizarea sistemului a obligat universităţile să renunţe la calitate în favoarea cantităţii, pentru că mai mulţi studenţi echivalenţi înseamnă mai mulţi bani de la buget, iar mai mulţi studenţi cu taxă înseamnă mai multe fonduri extrabugetare. Admiterea în universităţi a devenit o simplă formalitate, motiv pentru care şcolile superioare româneşti scot pe bandă rulantă absolvenţi din ce în ce mai slab pregătiţi care nu fac faţă concurenţei din piaţa reală.

O altă rană a educaţiei româneşti este subfinanţarea, care în câţiva ani va avea efecte asupra calităţii procesului didactic atât prin degradarea spaţiilor din învăţământ, cât şi prin scăderea calităţii corpului profesoral, absolvenţii de valoare nefiind atraşi de salariile mici din învăţământ.

Având în vedere cele menţionate, vă invit să tratăm educaţia românească cu o mai mare responsabilitate, deoarece riscăm să distrugem unul dintre puţinele sisteme care aduc performanţe României.