Parliamentary debates

Domnul Constantin Chirilă:

"Legislaţia agricolă"

În 18 ani s-au adoptat o multitudine de legi care însă nu au reuşit nici pe departe să pună în corelaţie strânsă proprietatea cu structurile de producţie şi cu valorificarea produselor, motiv pentru care astăzi agricultura este pe cale de a se "instala" în subdezvoltare şi neutralizare. Nu îmi propun o analiză a fiecărei legi, ci numai câteva referiri asupra modului în care acestea au putut sau nu să rezolve problemele agriculturii şi ruralului.

Legile proprietăţii sunt cele mai importante, pentru că de la regimul proprietăţii porneşte în fond dezvoltarea generală a sistemelor agricole-rurale. În perioada sus-menţionată, patru legi s-au preocupat în mod deosebit de proprietate, şi anume: Legea fondului funciar nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000 şi Legea nr.247/2005.

Legea fondului funciar nr.18/1991, arhicunoscută astăzi, a fost acel act normativ care s-a dorit a fi revoluţionar prin reîmproprietărirea parţială a ţărănimii cooperativizate. Intenţia poate s-a vrut să fie bună, dar în conţinut s-au strecurat multe gafe, iar ca implementare practică s-a dovedit o catastrofă.

Defecţiunile legii au fost mult mai mari decât avantajele ei, şi anume: s-au distrus structurile agricole; proprietatea nu a fost restituită integral; punerea în posesie nu s-a făcut conform legii, ci adesea abuziv, partinic, pe interese de grup şi nu în interesul proprietarilor. Pentru ultimul motiv sunt în derulare acum peste 500.000 de procese, pe care justiţia nu le poate rezolva.

Legea nr.169/1997 a venit să completeze Legea fondului funciar nr.18/1991 şi pregătea cadrul pentru mărirea suprafeţelor care se vor retroceda prin Legea nr.1/2000. Nici aceste legi nu au fost complete pentru că nu şi-au propus refacerea proprietăţii agricole aşa cum a fost înainte de naţionalizare şi cooperativizare.

Legea nr.247/2005 a fost o lege mai generoasă, permiţând retrocedarea terenurilor forestiere în totalitate.

Legile proprietăţii nu s-au ocupat deloc de stabilitatea proprietăţii şi de nesubdivizarea ei, aşa cum s-a întâmplat în ţările vecine. Nici legile proprietăţii şi nici alte legi nu au avut deloc în vedere stimularea exploataţiilor agricole moderne şi nici conservarea patrimoniului agricol şi naţional.

Agricultura României ar fi avut nevoie mai devreme de legi cadastrale, pentru a asigura şi fluidiza circulaţia juridică a terenurilor agricole. Preţurile cadastrale aberante sufocă circulaţia juridică a terenurilor.

Legile funcţionale, tehnice din agricultură sunt incomplete şi confuze. Nu există o lege care să poziţioneze agricultura în ansamblul economiei României şi nici una care să o protejeze. Nu o dată s-au întâlnit cazuri când legiferarea agriculturii s-a făcut exclusiv în favoarea unor grupări.

Legile fiscalităţii au descurajat orice iniţiativă investiţională, mai ales în tehnologii, aruncând agricultura în cea mai neagră perioadă a existenţei sale.

Consider că este absolut necesar să inventariem legislaţia care acţionează în agricultură, să reţinem ceea ce este bun şi să eliminăm confuziile în vederea stimulării şi dezvoltării sectorului agricol.