Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.75/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.73 | Vasile Mocanu - declaraţie politică cu titlul "Parlamentul, atacat din trei direcţii"; | ![]() |
||
|
"Parlamentul, atacat din trei direcţii" Am atras de mai multe ori atenţia că, de un an şi jumătate, rolul Forului legislativ al României este desconsiderat. Din 2004, Parlamentul s-a transformat dintr-un for de dezbateri într-o maşină de vot, la mâna actualei Puteri. Când parlamentarii tac, democraţia este în pericol. Eu nu voi tace însă. Asistăm la un atac concertat şi concentrat asupra Parlamentului României, din trei direcţii. Au fost, mai întâi, "sfaturile" Preşedinţiei (remarcaţi ghilimelele), care a ţinut morţiş să ne arate cum să votăm, cum să ne purtăm şi cum să facem sluj în faţa Puterii. Au venit, mai apoi, atacurile din partea Guvernului. Deşi, în campania electorală, guvernanţii promiteau solemn că vor reduce drastic numărul ordonanţelor de urgenţă, timp de un şi jumătate, senatorii şi deputaţii au fost efectiv bombardaţi cu astfel de ordonanţe. Lipsa dezbaterilor pe marginea unor proiecte importante de acte normative a condus la promovarea unor legi care au început deja să-şi producă efectele negative la nivelul întregii societăţii. Priviţi ce se întâmplă în sănătate, unde românii au ajuns cobaii unor experimente extrem de periculoase. Din păcate, recentul incident petrecut la Senat, unde o "nepoată" a votat în locul unei "mătuşi" a Puterii, ne-a arătat că situaţia este mult mai gravă decât credeam. Nu numai Preşedinţia şi Guvernul fac eforturi pentru a slăbi poziţia Parlamentului, ci chiar şi parlamentarii Puterii participă la acest joc de prost gust. Nu mai avem nevoie de Parlament? Probabil, unii aşa au început să creadă. Eu însă spun că trebuie să ne întoarcem la menirea pentru care am fost investiţi. Vă mulţumesc. |



