Minodora Cliveti
Minodora Cliveti

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.152/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.73 Minodora Cliveti - declaraţie politică cu titlul "Sărăcia creează inegalitate de şanse";

 

Doamna Minodora Cliveti:

"Sărăcia creează inegalitate de şanse".

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat ziua de 17 octombrie - "Ziua internaţională de eradicare a sărăciei". Pentru această zi, Naţiunile Unite invită statele membre, atât guvernele cât şi ONG-urile, să desfăşoare activităţi care să aducă în atenţia opiniei publice pericolul pe care îl reprezintă sărăcia în rândul categoriilor de persoane vulnerabile, precum copiii şi pensionarii.

Dreptul la un trai decent, prevăzut şi de Constituţia României la art.47, este un drept fundamental al tuturor oamenilor, iar statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să garanteze acest drept.

În România, 25% din populaţie este săracă şi se estimează că, din acest procent, 8,6% trăiesc la nivelul de sărăcie extremă.

Sărăcia se manifestă sub diferite forme: lipsa veniturilor ori venituri insuficiente pentru un trai decent, lipsa accesului la educaţie, lipsa accesului la serviciile de sănătate, lipsa medicamentelor, a hranei corespunzătoare, a unei locuinţe decente.

Banca Mondială a definit sărăcia absolută ca fiind situaţia în care un om trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi (ulterior ridicând pragul la patru dolari). Conform unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, cel mai mare grad de sărăcie se înregistrează în gospodăriile care au ca persoană de referinţă un agricultor, iar cei mai mulţi săraci ai ţării sunt în zona de nord-est.

Astfel, rata sărăciei în mediul rural de 13,9% este de 4 ori mai mare decât cea din mediul urban. Mai mult, s-a constatat că în România se poate trăi şi cu 0,8 dolari, ceea ce înseamnă un procent de 28-34% din rândul persoanelor active.

În această situaţie se creează o inegalitate de şanse între diverse categorii de populaţie care trăiesc în mediul rural şi cel urban, dar şi între diverse categorii de vârstă, cei mai afectaţi fiind pensionarii, şi, nu în cele din urmă, se perpetuează inegalitatea între femei şi bărbaţi.

Diferenţe notabile se înregistrează atât între veniturile salariale, cât şi între cele realizate din activităţi neagricole independente, de femei şi bărbaţi din mediul rural şi urban, în defavoarea femeilor.

Pensionarii reprezintă 5.828.000 (trimestrul I, 2006, INS), cu o pensie medie de 289 lei, dintre aceştia 4.621.000 sunt pensionari în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, cu o pensie medie de 302 lei, iar puţin peste 1.000.000 sunt cei din cadrul asigurărilor sociale pentru agricultori, cu o pensie medie de 112 lei.

În condiţiile în care sărăcia reprezintă un adevărat flagel în România şi se estimează că peste 4 milioane de persoane trăiesc în sărăcie şi chiar sub pragul de sărăcie, guvernul promovează legi, înfiinţează comisii şi comitete care nu rezolvă problemele acute cu care se confruntă populaţia României, dar care se ocupă de aspecte teoretico-administrative, fără să aibă capacitatea de a elimina adevăratele cauze generatoare de sărăcie.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice reprezintă o altă dovadă a incapacităţii actualului executiv de a aborda cu seriozitate fenomenul.

În condiţiile în care societatea se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei, fapt ce îngrijorează guvernanţii din statele europene şi determină o regândire a politicilor publice în ansamblul lor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei iniţiază o lege cu un pronunţat caracter demagogic şi populist, fără consistenţă şi suport real în practică.

Legea prevede, printre altele, şi dreptul la prestaţia de dependenţă pentru persoanele vârstnice, în cuantum de 400 lei/lună, în condiţiile în care, după o viaţă de muncă, pensia medie este de 289 lei/lună.

Astfel, proiectul departe de a proteja vârstnicii, îi consideră pe aceştia ca fiind lipsiţi de capacitatea de exerciţiu şi le îngrădeşte dreptul la proprietate şi la cel de a dispune de patrimoniul lor. Proiectul încalcă drepturile fundamentale, încurajează nemunca şi perpetuează măsurile pasive de asistenţă pentru populaţie.

Reamintesc guvernanţilor că laitmotivul zilei pentru eradicarea sărăciei este: acolo unde oamenii sunt condamnaţi să trăiască în mizerie, drepturile omului sunt violate.