Parliamentary debates

Domnul Constantin Tudor:

"Se mai vrea votul uninominal?"

Una din restanţele clasei politice româneşti postdecembriste este, fără îndoială, votul uninominal. Într-un fel poate că această realitate este de înţeles. După 50 de ani de comunism, cu un sistem bazat pe partidul unic, după 1989 partidele politice şi-au luat partea leului în ceea ce priveşte locul pe scena politică. Sistemul încetăţenit a fost acela al liderilor politici, "locomotiva" pentru partidele lor, şi nu acela al partidelor cu personalităţi multiple. Consecinţa a fost introducerea sistemului electoral al listelor, "trase" în sus de lideri-locomotivă, personalităţi politice carismatice, iar pe stil nou, chiar pretins mesianice.

Metoda listelor a făcut ca timp de 18 ani, la alegerile parlamentare şi pentru consiliile locale şi judeţene, să votăm după sistemul proporţional. Consecinţa imediată a acestui sistem a fost inevitabil fărâmiţarea opţiunilor politice şi apariţia unei puzderii de partide politice, cărora numai ridicarea pragului electoral le-a mai tăiat din avântul politic. A doua consecinţă majoră a fost aceea că în România postdecembristă, guvernul monocolor a fost excepţia, iar guvernul de coaliţie sau minoritar regula.

Problema esenţială nerezolvată de sistemul electoral românesc o constituie aceea a responsabilizării clasei politice şi crearea unei legături autentice între ales şi alegători. Votând liste, cetăţeanului alegător i-a fost greu să tragă de mânecă un ales, cu atât mai mult cu cât în mod frecvent coborârea listei ca urmare a retragerii unor aleşi conduce la situaţii surpriză: ca cel de pe locul 4 sau 5 să ajungă deputat/senator, consilier judeţean/local. Consecinţa este faptul că nimeni nu dă seamă pentru nimic, iar răspunderea politică se decontează cu greu la sfârşit de mandat.

Votul uninominal, care presupune alegerea unei singure persoane pentru o anumită demnitate publică, este cea mai eficientă cale de responsabilizare a aleşilor. Politicienii nu se mai pot ascunde după liste sau după vestonul propriilor lideri din partid când vine vorba de a da ochii cu electoratul. Pe de altă parte, conştientizarea votului direct obţinut îl determină pe demnitar să aibă o legătură directă şi constantă cu cetăţenii, cu circumscripţia în care a fost ales. Desigur, votul uninominal trebuie nuanţat pentru că el cunoaşte mai multe variante: cu un tur de scrutin ("câştigătorul ia totul"), cu două tururi. Sistemul majoritar cu un singur tur conduce la bipolarism politic şi la dispariţia guvernelor de coaliţie.

Eu cred că, adoptând votul uninominal, nu trebuie să dezavuăm complet partidele politice. De aceea, un vot preferenţial de listă ar putea fi o soluţie. Pe de altă parte, el conferă posibilitatea cetăţeanului să aleagă candidatul pe care-l doreşte, iar pe de altă parte îi dă posibilitatea şi să-şi exprime o opţiune politică pentru un partid anume. Demonizarea partidelor politice este cel mai periculos lucru pentru o democraţie. În toate democraţiile occidentale, sistemul politic funcţionează având la bază partide politice şi nu personalităţi politice independente, dar carismatice.

Votul uninominal nu este un panaceu universal pentru însănătoşirea clasei politice şi pentru a avea o nouă generaţie de politicieni. În mod cert însă, actualul sistem electoral proporţional pe liste şi-a epuizat capacitatea de a asana viaţa politică românească. Impulsul dat de preşedintele Băsescu în direcţia votului uninominal este bine venit. În fond, a venit vremea să spunem lucrurilor pe nume. A venit vremea să punem punct ipocriziei şi să vedem cine vrea cu adevărat vot uninominal şi cine nu.