Parliamentary debates

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Comisarul".

Se discută în aceste zile un subiect care nu trebuia decât să constituie un argument solid în catalogul plusvalorilor pe care România le aduce în Uniunea Europeană începând cu ianuarie 2007 - un comisar european.

Doar pentru că spaţiul politic dâmboviţean este original şi atipic, am oferit decidenţilor de la Bruxelles noi elemente de nedisimulată consternare. Nominalizarea domnului Varujan Vosganian pentru funcţia de membru în Guvernul Uniunii Europene a declanşat reacţii discutate şi disputate, care pot pune în pericol chiar existenţa respectivului executiv comunitar, întrucât votul negativ în Parlamentul European pentru unul din cei doi comisari, bulgar sau român, înseamnă respingerea întregii Comisii.

Sunt experienţe negative în istoria desemnărilor de comisari, cunoscute fiind problemele pe care le-a avut Jose Manuel Barroso cu Rocco Buttiglione, un conservator italian deosebit de radical, cu doamna Ingrida Udre, fost preşedinte al Parlamentului leton, sau cu Laszlo Kovacs, candidatul Ungariei.

Problema excede însă persoana domnului Vosganian, un politician de pluton, totuşi, pentru care saltul de la fost contabil într-o fabrică de bere la cel de membru al executivului de la Bruxelles este totuşi prea mare.

Problema este a celor care l-au desemnat, tributari vanităţilor personale, interminabilului şi extrem de contraproductivului război dintre palate.

S-a creat un imens prejudiciu de imagine României, făcându-i pe unii politicieni vestici să afirme că ţara noastră nu are "elite europene".

Trebuie amendată o asemenea constatare, în sensul că actuala Alianţă nu dispune de astfel de puternice personalităţi, cunoscute şi agreate în Europa. Cel puţin doi oameni politici de la P.S.D. ar fi trecut testul de competenţă la fel de repede şi de convingător cum a făcut-o noul comisar pentru protecţia consumatorilor - candidata Bulgariei, Meglena Kuneva.

De ce ei, bulgarii, au identificat din start soluţia corectă, iar noi facem încă o dată dovada diletantismului politic?

Este clar că am păşit cu stângul într-o Europă care şi aşa nu era extaziată după România şi aspiraţiile ei legitime în primă sau ultimă instanţă.

Pentru a fi intrat cu dreptul, s-ar fi impus o soluţie de stânga.