Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

"Moştenirile guvernării - expresie a crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român"

În ciclul declaraţiilor politice, "Criza ca doctrină politică a aleşilor poporului român", astăzi doresc să vă prezint, sub forma unei încercări de pamflet, strategia secretă a unei guvernări sub care "economia a duduit", precum motoarele motocicletelor retro din colecţia unui fost prim ministru, iar bunăstarea naţiunii a crescut până la transformarea în contrariul ei, recesiunea, lăsate ca moştenire a succedanţilor la administrarea treburilor publice ale ţării.

Când mai Marele Cancelar Cezaro-Crăiesc şi-a văzut visul împlinit, adică liber să împartă guvernarea doar cu amicii şi agenţii prietenilor săi de afaceri de la Budapesta, a angajat o consultanţă externă prestigioasă pentru formarea echipei sale ministeriale.

Consultantul politic a angajat, la rândul său, subanteprenori experţi autohtoni de la Departamentul Naţional Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate şi a solicitat evaluările serviciilor de informaţii cu privire la profilul naţional al eşantioanelor de politicieni vizavi pentru principalele portofolii ministeriale.

În urma confruntării draftului recomandărilor consultanţei cu sondajele de opinie privind opţiunile contribuabililor guvernanţi, a rezultat strategia secretă a unei guvernări de mare succes. În esenţa ei, strategia lua în consideraţie declaraţiile oficiale, de la cel mai înalt nivel, privind amploarea necontrolată a corupţiei instituţionalizate în toate structurile politice ale puterii şi administraţiei şi sugera că este nevoie de un guvern de sacrificiu, capabil să lupte, până la ultima suflare, cu toate racilele politico-sociale, economice şi morale generate de corupţie. Un astfel de sacrificiu le incumbă viitorilor miniştri şi greaua şi ignobila povară de a prelua toate activele şi pasivele corupţiei din România, inclusiv conexiunile transnaţionale asupra lor.

Un asemenea sacrificiu nu putea fi impus, pur şi simplu, ca o sarcină de partid. Era nevoie să se solicite voluntariatul celor gata să accepte ideea că dacă vor concentra întreaga corupţie doar în mâinile lor, nimeni altcineva nu va mai corupe şi nici nu va mai putea fi corupt în România. Apoi, la sfârşit de mandat, ei se vor încolona cuminţi pe rând pentru spovedanie la DNA şi reculegere la chiliile Penitenţei Rahova. După ei ţara va fi spălată ca după potop, iar vistieria săracă, dar curăţată pentru mulţi ani înainte.

Voluntarii şi-au introdus CV-urile într-o urnă, din care o comisie, absolut independentă, formată din experţi japonezi, a extras titularii ministerelor. A rezultat următoarea listă a ministeriabililor:

1. Prim-ministru: Fură-tzara Ku-totu
2. Ministerul Finanţelor - Baga-bany La bayatu
3. Ministerul Apărării - Ya-shpaga Shi-dute
4. Ministerul de Interne - Undey-pliku Ka-te-sparg
5. Ministerul Justiţiei - Tot-ku-mita Ma-deskurk
6. Ministerul Dezvoltării - Nu-fury-tu Fur-yo
7. Ministerul Economiei - Yo-pap-numay Kiolanu
8. Ministerul Transporturilor - Wino-akuma Ku-o-suma
9. Ministerul Mediului - Nimika Nuy-a-moka
10. Ministerul Administraţiei - Wrey-postu Day-banu
11. Ministerul Sănătăţii - Latru-kasa Wi-ku-shpaga
12. Ministerul Educaţiei - Skimba-ley In-paray

Fericit de aşa componenţă a cabinetului, primul ministru le-a aprobat miniştrilor fişele posturilor, organigramele ministerelor, şi-a tras partea sa de agenţii, dintre cele mai grase, l-a pus pe Marele Său Sfetnic şef peste ele, a lăsat treburile ţării în seama oligarhilor de toate culorile, mogulilor presei şi analiştilor politici, iar Excelenţa Sa Domnul Premier şi-a asigurat prezenţa la marile evenimente mondene internaţionale. Sacrificiu pentru imaginea ţării.

Nu facem parte dintre cei care ar putea să dea crezare că ţara a scăpat de toate nenorocirile guvernării trecute. Proastele exemple sunt nu numai tentante, asemenea fructului oprit, ci şi contagioase.

Imperfecţiunile de filozofie, concept şi practică ale noului sistem electoral au adus în realitatea politică a României mileniului trei, sechele ale autarhismului provincial de ev mediu, în care firava putere politică centrală era permanent ameninţată de orgoliile prinţilor, ducilor, conţilor, baronilor şi baroneţilor din cuprinsul regatului.

Pe unii dintre noii înnobilaţi i-a văzut o ţară întreagă cum se îngrămădeau, şi cu ce pretenţii, la împărţirea tortului puterii. Împărţire care încă nu s-a terminat. Şi asta nu-i a bună. Dimpotrivă, este un semn rău prevestitor.

Unii dintre aleşii "uninominalului", aşa cum aflăm din presa mondenă, sunt faliţi. Campania electorală i-a obligat la împrumuturi, la amaneturi şi la întinsul mâinii la cămătarii lumii interlope. Şi cămătarii mafiilor au dat banii. Mulţi bani. Bani negri, care să li se întoarcă înzeciţi şi albiţi. De unde să li se întoarcă aceşti bani? Din indemnizaţiile şi salariile noilor aleşi ori înalţi demnitari? Astea nu le ajung unora nici de bacşiş. Atunci, de unde? Din vistieria statului, din afacerile cu statul, din traficarea influenţei politice, din atribuirea de contracte fără licitaţii, din trucarea licitaţiilor, acolo unde acestea nu pot fi evitate, din scutiri şi returnări ilegale, din favoruri şi protecţionisme politice plătite, din lobby infracţional pentru legi cu dedicaţie.

Să nu ne ferim de recunoaşterea acestor racile. Ele au fost, sunt şi încă vor fi caracteristice realităţilor politice, de la noi sau de aiurea. Vor dăinui atâta vreme, cât nu vom vorbi deschis despre ele.

Cred că este de datoria noastră, chiar şi numai ca simpli şi permanenţi contribuabili, să îndrituim autorităţile publice competente a opera cu mijloace de investigare secrete să urmărească, cu vigilenţă, probitate, imparţialitate şi devotament faţă de interesul public al cetăţeanului, nu întotdeauna concordant cu al politicienilor, unii frecvent migratori, deci incapabili de a avea idealuri şi a fi loiali nici măcar propriilor opţiuni, cine şi în ce condiţii vor fi beneficiarii contractelor şi finanţărilor din bani publici, de unde şi cum îşi vor recupera cămătarii interlopi investiţiile făcute în înnoirea clasei politice româneşti.

La vremuri de criză, gândire şi acţiune politică de criză. De vreme ce, în numele crizei, partidele îşi sacrifică până şi doctrinele prin care şi-au câştigat identitatea şi încrederea electoratului român. Un electorat tot mai redus numericeşte şi care cu greu mai exprimă adevăratele vocaţii politice ale opoziţiei mute, ca marea înaintea furtunii, a poporului român.

Imparţialitate şi devotament faţă de interesul public al cetăţeanului, nu întotdeauna concordant cu al politicienilor, unii frecvent migratori, deci incapabili de a avea idealuri şi a fi loiali nici măcar propriilor opţiuni, cine şi în ce condiţii vor fi beneficiarii contractelor şi finanţărilor din bani publici, de unde şi cum îşi vor recupera cămătarii interlopi investiţiile făcute în înnoirea clasei politice româneşti.

La vremuri de criză, gândire şi acţiune politică de criză. De vreme ce, în numele crizei, partidele îşi sacrifică până şi doctrinele prin care şi-au câştigat identitatea şi încrederea electoratului român. Un electorat tot mai redus numericeşte şi care cu greu mai exprimă adevăratele vocaţii politice ale Opoziţie mute, ca Marea înaintea furtunii, a poporului român.