Parliamentary debates

Domnul Virgil Pop:

Domnul Lucian Riviş-Tipei

Mi-am intitulat declaraţia politică "De ce nu mai votează românii?"

Iată că alegerile pentru Parlamentul european au trecut. După prezenţa la vot, ne-am situat undeva în zona de mijloc a clasamentului. Prezenţa la vot, pe ţară, 27,65%, este însă mică, orice s-ar spune. De la primele alegeri libere din 1990, interesul şi încrederea românilor în puterea de a schimba lucrurile prin vot s-au degradat constant: în 1990 participarea la vot la alegerile generale era de 86%, în 1992 şi 1996 a scăzut la 76%, în 2000 a ajuns la 65%, în 2004 - 58%, în 2007, la primele alegeri europarlamentare prezenţa a fost de 29%, iar în 2008 puţin peste o treime dintre români mai mergeau la vot.

La nivelul Uniunii Europene se înregistrează o scădere constantă a participării la vot. În 1979, la primele alegeri pentru PE, s-a înregistrat o prezenţă de 63%, în timp ce la următoarele interesul s-a diminuat: 1984 - 61% ,1989 - 58,5% ,1994 - 56,8%, 1999 - 49,8%, 2004 - 45,6% "

Dincolo de faptul că miza politică a acestui scrutin este mică, dincolo de faptul că impactul politicii noastre la Bruxelles este minor, rămâne deschisă întrebarea pe care o lansa şi Institutul de Politici Publice: "Vor renunţa toţi românii la dreptul de vot în semn de protest faţă de clasa politică?"

Stimaţi colegi,

Institutul de Politici Publice susţine că "Aceste cifre indică un deficit grav de democraţie reprezentativă, atât din partea candidaţilor şi a partidelor care îi susţin - prin incapacitatea de a convinge alegătorii să voteze, cât şi din partea cetăţenilor care au renunţat să se mai implice în treburile publice, dar le susţin invariabil prin plata de taxe şi impozite". Institutul condamnă eşecul partidelor de a promova o campanie electorală competitivă, cu mesaje care să informeze corect electoratul despre importanţa votului pentru Parlamentul European.

Şi totuşi, dincolo de ce spun unele organizaţii sau instituţii, românii care au fost chestionaţi pe tema neprezenţei la vot au declarat că nu mai sunt interesaţi de acest aspect întrucât "nu mai au încredere în clasa politică din România şi în dorinţa ei de a schimba ceva" (potrivit NewsIn).

Stimaţi colegi,

Nu ştiu dacă prezenţa obligatorie la vot, aşa cum se întâmplă de exemplu în Cipru, ar revolva problema legitimităţii şi reprezentativităţii la nivelul puterii, sau dacă obligativitatea ar fi un atac la unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, şi anume libertatea de a-ţi folosi drepturile, dar sunt convins că absenteismul de la vot este un efect, şi nu o cauză. Votul prin omisiune este totuşi o formă de vot.

Nu ştiu dacă Andrei Pleşu avea dreptate când spunea că "e preferabil să consolidăm, prin lege, anemicul simţ civic autohton, decât să fim campionii absenteismului european şi să ne lăsăm conduşi de opţiunile (aproximative) ale unei minorităţi active sau manipulate. Cred că nervii sunt mai buni decât lehamitea, că îndeplinirea unei obligaţii antipatice e mai utilă decît satisfacţia unei libertăţi fără reguli", însă cred că un lucru este sigur: prezenţa la vot are legătură fundamentală cu responsabilitatea clasei politice.

Cred că este acum momentul potrivit să ne întrebăm: "Cui vrem să slujim?" Fără o schimbare de mentalitate şi atitudine, la nivel politic, nici obligativitatea votării nu va schimba lucrurile. Sau poate că nu dorim cu adevărat schimbarea, întrucât este mai bine aşa.

Şi, în acest context, întrebarea cetăţeanului turmentat tot nu îşi va găsi un răspuns pertinent: "Eu cu cine votez?".